Fără măhramă
Stânca era Hristos (1Cor.10:4)
Stânca era Dumnezeu (Deut.32:4)
Suntem liberi sa alegem, dar Dumnezeu a stabilit deja ce vom alege
Acum a sosit momentul sa repar greseala aceea, deoarece vad lamurit ca evenimentele sunt diferite, in locuri diferite si la distanta mare de timp unul de altul. Si-am sa va spun cum a procedat Dumnezeu ca sa-mi deschida ochii.
1:2 ■ Un bun prieten de-al meu, doctor in teologie, a comentat predica cu pricina, unde spuneam ca Moise a vorbit Stâncii, ca a lovit-o cu toiagul, si ca era de fapt una si aceeasi Stânca. El sustinea ca erau acolo in pustie, doua stânci diferite. A venit cu tot felul de argumente, cum ca poporul se misca din loc in loc, si ca o stânca se afla la multi Km distanta fata de cealalta. Plus de asta a dovedit ca era si o distanta de timp intre discutia cu prima stânca si lovirea celeilalte. In comentariile lui a venit si cu o harta in care se arata deplasarea poporului din Egipt catre Canaan, prin Peninsula Sinai. Aceasta harta se afla acum in fata voastra pe ecranul din spatele meu.
1:3 ■ Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc prietenului meu care nu a rezistat indemnului de a cerceta amanuntit toate evenimentele, mai ales ca eu il provocam in stilul meu sicanator cu tot felul de replici care nu-i prea conveneau. Dar el este de apreciat pentru faptul ca nu a cedat, dar si pentru munca pe care a depus-o spre a scoate la lumina ceea ce fusese ascuns pentru mine.
1:4 ■ Dovezile lui erau acceptabile aproape in totalitate, in afara de faptul ca el vedea doua stânci, adica ceva fals. M-am uitat cu subânteles la ochii lui, intrebându-l in gluma daca-i bolnav de strabism (ca vedea doua stânci in loc de una), ca sa nu pomenesc nimic despre mahrama. Nu s-a suparat.
Am deschis Biblia, si i-am citit: „toti au baut aceeasi bautura duhovniceasca, pentru ca beau dintr-o Stânca... ce venea dupa ei; si Stânca era Hristos.” (1Cor.10:4). Ce facea Stânca? Venea dupa popor. Cine era Stanca? Era Hristos.
Pavel nu pomeneste nimic despre doua stânci, si nu pronunta la plural. Nu a zis „toti au baut din doua Stânci” si nici „Stâncile erau Hristos”. El a stiut ca era doar o Stânca. Stânca era un lant muntos de granit ce ocupa o suprafata de foarte multi Km2. Acolo nu era o stânca de jucarie.
1:5 ■ Muntele Horeb nu este doar vârful Peninsulei Sinai. Este toata suprafata cuprinsa pe harta intre Refidim si Cades. Stânca Horebului era intreg lantul muntos limitat intre cele doua localitati, indiferent cate piscuri cuprindea. Eu n-am fost acolo, dar imi pot imagina, dupa cum am vazut in fotografii, pe care le puteti vedea si voi pe ecran, ca sunt sumedenie de piscuri. Asta nu inseamna ca fiecare pisc ar fi cate o stanca separata. El este doar o proeminienta scoasa din intreg muntele. Prietenul meu considera orice proeminienta iesita din Munte ca fiind o Stânca. Eu vad tot Muntele cu toate proeminentele lui ca fiind o singura Stânca imensa de granit, tot asa cum o vedea si Pavel.
1:6 ■ Priviti acum si cateva imagini cu piscurile Muntelui Horeb...
Piscurile se vad de departe ca si cum ar fi dintii unui ferestrau. Asta nu inseamna ca fiecare dinte iesit din masiv ar fi o stanca. Stânca este intreg Muntele cu toti dintii care se vad acolo.
1:7 ■ Ilie a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (cam 1000-1200Km) până la Muntele lui Dumnezeu, Horeb (1Regi 19:8). Auzi ce era Stanca Horebului! Era un munte. Si cum Domnul statea pe Stânca Horebului (Exod.17:6), rezulta ca statea pe intreg Muntele. Si cum Stânca era Hristos (1Cor.10:4) inseamna ca tot Muntele Horeb era Hristos. Adica Dumnezeu era sub forma de masiv muntos.
1:7 ■ Ilie a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (cam 1000-1200Km) până la Muntele lui Dumnezeu, Horeb (1Regi 19:8). Auzi ce era Stanca Horebului! Era un munte. Si cum Domnul statea pe Stânca Horebului (Exod.17:6), rezulta ca statea pe intreg Muntele. Si cum Stânca era Hristos (1Cor.10:4) inseamna ca tot Muntele Horeb era Hristos. Adica Dumnezeu era sub forma de masiv muntos.
1:8 ■ Muntele Horeb a dat apa dintr-o parte a Lui, in momentul cand poporul a intrat in Pustia Sinai, si a dat iarasi apa din alta parte a Lui la iesirea poporului din Pustie (dupa 40 ani). Prima data in Zona Refidimului, si a doua oara in zona Cadesului. Apele Meriba au izvorat din doua locuri diferite, la inceputul si la sfârsitul sederii poporului in Pustie. Si au fost aceleasi Ape Meriba. Ape aparute si izvorate din lucrurile care nu se vad, cu scopul sa potoleasca setea poporului si turmelor de animale. Ele au aparut si au ramas fara a se scurge nicaieri, si fara ca sa scada debitul, indiferent cat de mult s-ar fi consumat. Apele Meriba pot fi definite ca fiind ape aparute si izvorâte la comandă functie de necesitatile poporului.
1:9 ■ In predica „Pilda Smochinului” pomeneam despre „Oaza uriasa din Desert”. Concomitent cu apele Meriba aparuse si Oaza. Astfel ca apa era asigurata acolo unde conditiile de supravietuire erau vitrege. Deasemeni si pâinea era asigurata pentru toata perioada de 40 ani.
Trebuie de observat ca poporul nu a sapat fântâni pentru a avea apa, si nici nu a cumparat pâine. Nu a fost nevoie sa samene grâu, nici sa-l secere de undeva, n-au avut nevoie nici de moara pentru macinat, nici de faina, nici de cuptoare pentru copt. De imaginat cam ce suprafete intinse de teren ar fi fost necesare pentru a semana grâu, raportat la numarul de locuitori in expansiune ai desertului. Si in pustie, de unde teren fertil? Nisipul ferbinte era bun doar sa fierbi cafeaua si ceaiul, nicidecum sa cultivi grâu. Deci apa si pâinea au aparut gratis, de niciunde, din lucrurile care nu se vad pentru a asigura hrana si astâmpara setea poporului.
1:10 ■ In cel de-al doi-lea an de dupa iesirea din Egipt, la tentativa de parasire a Pustiei Sinai, in urma deplasarii poporului spre Canan, Oaza nu a disparut. Ea a ramas acolo sa astepte poporul ce urma a se intoarce de la Cades-Barnea din nou in Pustie pentru o perioada de inca 38 ani. Apa, impreuna cu Oaza, erau strict necesare pentru supravietuirea si inmultirea poporului. Oaza impreuna cu Lacul Refidim de langa localitatea Faran se gasesc acolo si in zilele de azi.
1:11 ■ La finalul perioadei de 40 ani, Poporul inmultit cât numarul stelelor de pe cer, forfotea pe intreg Muntele, potolindu-si setea atat din apele Meriba de langa Refidim, cat si din apele existente la acea vreme in zona Elath (Ezion-geber) din capatul bratului drept al Marii Rosii. Dar in momentul cand poporul trebuia sa paraseasca Pustia, oaza de la Refidim ramasese mult in urma, inclusiv si cele de la Elath, iar apele de la Cades-Barnea devenisera insuficiente. De aceea a fost nevoie de reaparitia Apelor Meriba in alt loc din drumul lor. Apele din aceasta zona, cu 40 ani inainte, fusesera suficiente atunci pentru a astampara setea unui milion de oameni si a turmelor de animale. Dar dupa inmultirea poporului, ele se dovedeau insuficiente. Din cauza inmultirii poporului, aparitia suplimentului de apa potabila era strict necesar.
1:12 ■ Sa vedem daca-i adevarat ce am zis eu pân' acum.
Domnul a zis lui Moise: „Iata EU voi sta inaintea ta pe Stânca Horebului; vei lovi Stânca si va ţîşni apa din ea si poporul va bea” (Exodul 17:6). Cand se intampla asta? Exact cand se implinea o luna si jumatate de la iesirea din Egipt (Exod 16:1). Poporul intrase in Pustia Sinai.
1:13 ■ „Domnul a vorbit lui Moise si a zis: Ia toiagul, si cheama adunarea, tu si fratele tau Aaron. Sa vorbiti Stâncii acesteia in fata lor, si Ea va da apa. Sa le scoti astfel apa din Stâncă, si sa adapi adunarea si vitele lor” (Numeri 20:8). Acest episod se intampla peste 40 ani cand poporul era cat numarul stelelor de pe cer. „Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului” (Deutoronom 1:10). Poporul se afla la iesirea din Pustie.
1:14 ■ Moise a facut aşa in faţa batrinilor lui Israel. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum ii poruncise Domnul.
Moise si Aron au chemat adunarea inaintea Stâncii. Si Moise le-a zis: Ascultati razvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din Stânca aceasta? Apoi Moise a ridicat mina si a lovit Stânca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incit a baut si adunarea, si au baut si vitele” (Numeri 20:9-11).
1:15 ■ Constatam ca Moise a respectat intocmai Cuvântul Domnului. El a vorbit in fata multimii referindu-se la potenţialul Stâncii de a da apa, chiar daca fiind in pustie, totul fiind arid, si toate aparenţele dovedeau ca ar fi imposibil asa ceva. Iar cu toiagul a lovit Stânca exact asa cum era Cuvântul Domnului. Si repet: „Moise a lovit Stânca exact asa cum era Cuvântul Domnului” macar ca o parte din predicatori sustin ca n-ar fi trebuit lovita. Ei chiar il considera vinovat pe Moise din cauza asta, ca si cum acesta ar fi fost motivul lipsei lui la intrarea in Canaan. Pentru repetarea ritualului de scoatere a apelor Meriba din Stânca aproape de Cades-Barnea, ei nu vad scris porunca expresa a Domnului de a o mai lovi din nou cu toiagul. Nici eu nu observ. Dar eu vad ca la Refidim, Domnul poruncise: „vei lovi Stânca si va ţîşni apa din ea”. Acesta este motivul pentru care Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul”. De ce sa ia toiagul? Care era rolul toiagului? Era ca sa indice, prin lovire, locul de unde trebuia sa izvorasca apele. Daca Stânca nu trebuia lovita, Domnul n-ar fi pomenit nimic cu privire la toiag. Si o sa vedeti ca nu era un toiag oarecare. Va explic indata.
1:16 ■ Apele Meriba au jucat rolul de Usa de intrare si Usa de iesire a Pustiei Sinai. Cine este de fapt Uşa? Domnul Isus zice ca El este Uşa.
Citim ce scrie aici: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune” (Ioan.10:9). Tot Hristos este si Apa: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37).
Ce a facut poporul? A intrat si au gasit tot ce le trebuia in Pustie. Dupa 40 ani a iesit si au gasit tot ce le era necesar. Muntele/Stânca era Hristos. Pustia era Hristos. Apele Meriba era Hristos. Poporul era a lui Hristos. Poporul intrase prin EL... si iesise din EL... si gasise tot ce aveau nevoie.
1:17 ■ Observam ca Moise nu a vorbit Stâncii in mod direct, ci poporului referitor la Stâncă. Iar in inima lui punea in balanta posibilitatea ca dintr-un colos stâncos, din granit masiv, unde nu exista nici macar o lacrima, sa tâsneasca apa atit de multa incit sa adape atitea guri si gitlejuri insetate. De aceea a inceput cu „OARE”... macar ca la Refidim, aceeasi Stâncă dovedise ca putea da apa.
1:18 ■ Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru ce n-ati crezut in Mine, ca sa Ma sfintiti, inaintea copiilor lui Israel ? nu voi veti duce adunarea aceasta in tara pe care i-o dau” (Numeri 20:12).
Acest verset arata ca Domnul n-ar fi fost sfintit la apele Meriba.
Dar eu am gasit si urmatorul verset care zice asa: „Acestea sunt apele Meriba (Cearta), unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfintit intre ei” (Numeri 20:13). Rezulta ca Domnul a fost totusi sfintit. EL a fost sfintit prin credinta lui Moise, si prin faptul implinirii indemnului dat. Moise, macar ca s-a indoit in inima lui, a executat intocmai cum suna porunca.
1:19 ■ Domnul i-a zis: „Aceasta este tara pe care am jurat ca o voi da lui Avraam, Isaac si lui Iacov zicind: „O voi da semintiei tale; Ti-am aratat ca s-o vezi cu ochii tai dar nu vei intra in ea”.
„Moise a murit acolo, in tara Moabului, dupa porunca Domnului. Si Domnul l-a ingropat in vale, in tara Moabului, fata in fata cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormintul pina in ziua de azi” (Deutronom 34:3-5).
1:20 ■ In versetul 7 aflam ca Moise avea 120 ani cind a murit: vederea nu-i slabise, si puterea nu-i trecuse.
Moise a dus misiunea lui pina la capat. Asa era prevazut de Domnul, inca dinainte de a se naste, ca prin el sa se dea cele 10 porunci si tot prin el cele 10 urgii, deasemeni semnele si minunile.
Daca Iosif a avut misiunea sa duca poporul in Egipt, Moise a avut misiunea doar sa-l scoata din Egipt.
Iosua a avut misiunea de a duce copiii lui Israel in tara fagaduita Canaan.
1:21 ■ Moise ca sa-si incheie misiunea sa, era necesara existenţa uni motiv. Si sa gasit drept motiv acea indoiala in inima. Cine impietrise inima lui Faraon tot Acela pusese si indoiala in inima lui Moise.
Dumnezeu n-ar fi fost EL insusi daca n-ar fi stiut despre acest amanunt inca inainte de intemeierea lumii. Asta nu inseamna ca Atotstiutorul Dumnezeu doar intuieste reactia omului la un anumit indemn, ci chiar EL a pregatit acea indoiala ca sa se manifeste in inima lui Moise. Asa scrisese in Carte, si asa trebuia sa se manifeste.
Rolul atribuit lui Moise trebuia jucat intocmai fara a exista vre-o abatere.
Moise nu facea nimic cu de la el putere. El executa tot ce era scris in dreptul lui, fie ca-si dadea seama sau nu, fie ca stia sau nu.
Pentru Moise, misiunea lui se incheia inainte ca poporul Israel sa treaca Iordanul catre tara fagaduita. Aici era limitatorul care ii oprea misiunea sa.
Limitatorul lui Moise a fost indoiala pusa in inima lui, cu efect intirziat, pina la preluarea stafetei de catre Iosua, apoi el a trebuit sa dispara de pe scena.
1:22 ■ Hai sa vedem ce s-ar fi intamplat daca Moise ar fi vorbit Stâncii fara s-o loveasca. Este clar ca nu ar fi indeplinit toate conditiile ca sa tisneasca apa. Sau daca lipsea poporul cu rolul de a fi martor la acest ritual, deasemeni nu ar fi aparut apa. Ori daca Moise ar fi lovt Stânca cu altceva decât cu toiagul, efectul ar fi fost la fel de nesatisfacator.
Sa nu uitam ca insusi Domnul statea pe Stânca Horebului si supraveghea fiecare miscare a celor doi (Moise si Aaron).
1:23 ■ Si cum fiecare om nu face voia sa, ci face ceea ce Domnul vrea ca să facă (sau face pofta duhurilor care-l stapânesc), Moise nu a facut ce a vrut el, ci pofta aceelui duh care a strecurat indoiala in inima sa. Si cum ingerii sint duhuri slujitoare, iar toti ingerii sunt supusi Domnului, acestea n-au facut altceva decât voia Domnului. Asadar Moise nu a fost pedepsit, ci el doar si-a incheit misiunea sa.
Moise chiar daca a trebuit sa moara la porunca Domnului, trebuie de văzut ce i-a promis Domnul: „Voi merge Eu Însumi cu tine, şi îţi voi da odihnă” (Exodul 33:14).
Prin moarte el a căpătat odihnă, dar lui i se pregatea o noua misiune, sa apara pe Muntele transfigurarii la faţă impreuna cu Ilie stand de vorba cu Isus Hristos, astel incit sa fie vizibil in fata lui Petru, Iacov si Ioan. Apoi o alta misiune in Apocalipsa in persoanele celor „doi maslini”. Rezulta ca Moise, cu, sau fara stirea lui, a facut voia Domnului.
Sa presupunem ca Moise n-ar fi intins toiagul catre Marea Roisie, asa cum ii spusese Domnul, si ar fi mers cu poporul uitând toiagul undeva pe drum. Marea Rosie nu s-ar fi despicat niciodata.
1:24 ■ Ce fel de toiag purta Moise in misiunea sa? Purta Toiagul lui Dumnezeu.
Am dovada aici: „Moise a luat in mâna toiagul lui Dumnezeu” (Exod.4:20 si 17:19). Deci nu era toiagul lui, macar ca-l avea dinainte de discutia cu Rugul aprins. Toiagul acela, Dumnezeu i l-o pregatit ca sa-l aiba. Era un „Toiag de cârmuire” pentru vremea respectiva, macar ca Moise nu bagase de seama.
Cu toiagul lui Dumnezeu lovise Stânca. Toiagul era pe post de indicator ca sa marcheze locul de unde trebuia sa izvorasca Apele Meriba. De aceea vârful toiagului trebuia sa atinga Stânca, prin lovire.
1:25 ■ Moise purta o sarcina/misiune datorita unui duh care era peste el.
„Eu (Dumnezeu) Ma voi pogorî si iti voi vorbi acolo: voi lua din duhul care este peste tine, si-l voi pune peste ei, ca sa poarte impreuna cu tine sarcina poporului, si sa n-o porti tu singur” (Numeri 11:17).
Asistam aici la divizarea unui inger/duh astfel ca acesta devenea un duh colectiv peste 70 de batrâni, pentru ca misiunea lui Moise sa se mai usureze prin impartirea sarcinilor.
Aici se vede lamurit ca Moise facea pofta duhului/ingerului care-l stapânea. Nimic nu-i la voia intimplarii, si nici la voia omului.
1:26 ■ Dar sa nu ma departez de subiectul pe care vreau sa-l dezvolt.
Dovezile au fost excelente, asa cum au fost culese de bunul meu prieten. Chiar vreau sa le cunoasteti si voi. Citez din comentariile lui:
„Exod 17 si Numeri 20 nu este relatarea aceluiasi eveniment!
1. Exodul a inceput in ziua 15, prima luna a primului an (Exod 12).
2. Poporul ajunge in Pustia Sin, in ziua 15 a celei de a doua luni, primul an (Exod 16:1).
3. Poporul ajunge in Pustia Sinai, in a treia luna, primul an (Exod 19:1).
4. Ridicarea Cortului, dedicarea Altarului, inchinarea Levitilor, in prima zi a primei luni, in al doilea an (Exod 40:1,17; Numeri7:1; Numeri 8:1-26).
5. Pastele, ziua 14 a primei luni, al doilea an (Numeri 9:5).
6 Recensamantul/numaratoarea, in prima zi, luna a doua, al doilea an (Numeri 1:1 si 18).
7 Pastele suplementar, in ziua 14, a doua luna, al doilea an (Num. 9:11).
8 Parasirea Sinaiului, in ziua 20, a doua luna, al doilea an (Num. 10:11).
9. Poporul in Pustia Tin, in prima luna, anul 40 (Numeri 20:1, 22:29, 33:38).
10 Moartea lui Aron, in prima zi, luna 5, anul 40 (Numeri 20:22-29, 33:38).
11 Cuvantarea lui Moise, in prima zi, luna 11, anul 40 (Deuteronom 1:3).”
1:27 ■ El cercetase amanuntit Biblia vrând sa-mi demonstreze ca in Pustie erau doua Stânci in locuri diferite, la distanta mare, inclusiv si de timp. Am apreciat studiul efectuat, dar nu puteam fi deacord cu doua Stânci diferite. In felul acesta el nu ma contrazicea numai pe mine, ci si pe Apostolul Pavel. El nu putea sa vada ca Stânca Horebului, numita „Hristos” de catre Pavel, era intinderea muntoasa cuprinsa intre Refidim si Cades-Barnea.
2
Vedeti cele doua brate ale Marii Rosii, in mijlocul carora se contureaza Peninsula Sinai? Vedeti.
Poporul, macar ca se deplasa pe malul bratului stâng al marii Rosii, nu putea bea apa din mare... ca era sarata. Rezulta ca le trebuia o alta sursa rapida de apa potabila, si era imposibil s-o gaseasca in Pustie, oricat ar fi cautat sau ar fi sapat. Ei au avut putine provizii de apa luata din Tinutul Gosen (Egipt). Aceasta provizie se epuiza destul de repede in raport cu distanta pe care o aveau de strabatut.
Si facem o comparatie. Distanta de la Gosen pâna la Refidim este aproape egala cu distanta dintre Refidim si Cades-Barnea. Camilele nu rezistau o distanta mai mare. Cand se alimenteaza cu apa, camila bea cam 100-150 litri, cantitate care ar fi suficienta pentru a parcurge un drum de doua saptamâni fara a repeta alt consum.
Calculând viteza de deplasare la 4Km/h, in doua saptamani ar fi cam 300-400Km, luând in calcul si programul de odihna din timpul noptii. Dar daca se mai pierde timpul si din alte cauze, distanta de strabatut se micsoreaza.
Indiferent in ce-ar fi depozitat apa ca s-o transporte, poporului nu-i ajungea pâna la cel mai apropiat râu. Si in Pustie nu sunt râuri.
2:2 ■ Eu am studiat si din alte surse, ca sa aveti o imagine mai clara a evenimentelor vremii de atunci.
Timp s-a pierdut chiar inainte de a traversa marea Rosie. O noapte intreaga a suflat vantul puternic ca sa despice Marea in doua. Ziua de dinainte o petrecusera ingroziti langa Mare, stiindu-se urmariti de carele de lupta ale lui Faraon. O zi sau doua au fost pierdute in ratacirea lor pentru a cauta drumul lipsit de pericole. Malul Mediteranei fiind foarte bine controlat de armata Egipteana, era imposibil de trecut pe acolo. De aceea s-a cautat un drum ocolitor pe care Moise il parcursese cu 40 de ani inainte dupa omorarea unui Egiptean.
Proviziile de apa erau insuficiente si datorita faptului ca poporul nu avusese timp a se pregati, plecand in graba din Egipt. Asa ca le trebuia o sursa rapida de apa potabila.
2:3 ■ Mult inainte de a ajunge la Refidim, dupa trei zile de la iesirea din Marea Rosie, poporul a ajuns la Mara (Ain-Anara), Exod 15:23. Aici era apa, insa nu buna de baut. Chiar si astazi apele de aici sunt reputate ca cele mai rele si mai amare ale peninsulei, datorita continutului lor in sulfat de calciu. Moise a aruncat in apa „un lemn” si apa devine buna de baut (Exod 15:23-25). Era inca o lectie pentru popor. Plecand de aici, ei poposesc in Elim (15:27), probabil frumoasa vale Gharandel, spre sud de Ain-Anara, cu ierburi fragede si ape excelente.
2:4 ■ Drumul continua prin desertul Sin (Exod.16:1). Decorul isi schimba infatisarea si intra putin cate putin in munti. Poporul murmura datorita lipsei de hrana (15:2-3). Din acest moment, pina cand vor trece Iordanul (Iosua 5:10-12), ei sunt hraniti in chip minunat, cu mana cereasca (Exod 16:13-27 Numeri 11:6-9). S-a incercat sa se identifice mana evreilor cu goma, densa si dulceaga, pe care un anumit soi de plante: „tamarix mannifera”, din imprejurimile Sinaiului, o secreta primavara, in urma inteparii lor de catre insecte. Pe langa faptul ca acest produs este mai mult medicament decat hrana, peninsula Sinai intreaga n-ar fi procurat evreilor asemenea produs in mod suficient nici macar pentru o singura masa. In istorisirea Biblica, mana este constant prezentata ca un aliment supranatural, miraculos, si in acest inteles s-a randuit sa se pastreze, intr-un vas de aur, in chivotul legamantului, ca „marturie” pentru urmasi (Exod 16:32-34).
2:5 ■ Tot in acest loc este amintita hranirea poporului cu prepelite (Exod.16:8-13). In perioada de primavara din interiorul Africii vin spre Europa stoluri imense de prepelite. Epuizate de calatorie, adeseori cad pe pamant, de-a lungul tarmului maritim si sunt in asa masura slabite, incat locuitorii de aici le pot prinde cu mana. Minunea consta, ca si in pescuirea minunata din Evanghelie (Ioan 21:16), in coincidenta desavarsita a evenimentului cu profetia.
2:6 ■ De la desertul Sin la Refidim (Exod 17:1), israelitii patrund in vaile ce conduc direct catre inima masivului stâncos. Refidim este localizat acolo unde, astazi, „oaza Feirn” se uneste cu „oaza Aleyat”, la nord-est de muntele Serbai.
Locul biblic Refidim este astăzi Faran-ul, din peninsula Sinai.
Este o vale larga si fertila; imprejur, muntii se inalta in forme fantastice si este la distanta de o zi de mers pe jos de Sinai (Exod.19:2). La Refidim are loc, mai intai, izvorarea apei din Stâncă (Exod.17:2-7), apoi, lupta cu „amalecitii” (Exod.17:8-16). Acest popor, iesit din Isav/Seir (Gen.36:12), era cel mai puternic printre cei care locuiau atunci peninsula Sinai. Dar functie de proorocia lui Balaam, amalecitii urmau sa fie nimiciti (Num.24:20). Ei locuiau in partea septentrionala a peninsulei, dar, in felul beduinilor actuali, erau atrasi, in acest anotimp al anului, de pasuni, aproape de Sinai.
Atacul a fost bine gandit. In vaile inchise intre munti era imposibil ca toti evreii sa ia parte la lupta. Iosua isi face prima sa aparitie, deja glorioasa, pe scena istorica. Autoritatea sa va merge crescand. Moise fiind in rolul de mijlocitor intre popor si Dumnezeu, cu bratele intinse in sus.
2:7 ■ Ietro, socrul lui Moise, preotul din Madian, ii aduce sotia, pe Sefora si pe cei doi fii, Ghersom si Eliezer (Exod.18:1-12). Vazand cum Moise judeca, de dimineata pana seara, pina si in chestiunile cele mai marunte, Ietro, om cu mai multa experienta din acest punct de vedere, ii da sfatul de a imparti pe israeliti in grupe a cate 1000, 100, 50 si 10 oameni, iar peste fiecare din aceste grupe sa puna capetenii, care totodata sa fie si judecatori pentru a rezolva plangerile marunte, el (Moise), rezervandu-si rolul suprem (Exod.18:13-27).
2:8 ■ Continuandu-si drumul, dupa o zi de mers, si la trei luni dupa parasirea Egiptului (Exod.19:1), poporul a poposit la poalele muntelui Sinai. Locul popasului este localizat in campia Er-Rahah, situata la nord-vestul si totodata la poalele masivului Djebel Musa (Muntele lui Moise). Stanci sumbre isi pierdeau crestetul printre nori. Imprejurimile erau relativ bune pentru un popas prelungit. Era apa suficienta, cresteau curmali si salcami, care procurau din plin lemne pentru foc si constructii. Sederea poporului aici se prelungeste aproape un an (Exod 19:1 si Num.9:1).
2:9 ■ Dupa serbarea celui de al doilea Paste (Num.9:1-5), totul este gata de plecare, in cea de a treia etapa a calatoriei: de la Sinai la Cades (Num.10:11 si 14:45). Data plecarii este precis indicata: anul al doilea de la iesirea din Egipt, luna a doua, in douazeci ale lunii (Num.10:11-13). Si cum printre israeliti nu era nimeni care sa cunoasca drumul spre acest „pamant al fagaduintei”, iar prin trecatorile salbatice ale muntilor si prin intinsurile nesfarsite ale pustiului era foarte usor sa se rataceasca, sau sa nimereasca in capcanele intinse de beduini, Moise a cautat o calauza de incredere, care sa cunoasca bine drumul. A rugat pentru aceasta pe Hobab, cumnatul sau, fiul preotului Ietro (Num.10:29-33).
2:10 ■ Dupa trei zile de mers, cu scurte opriri doar in timpul noptii, urmeaza prima sedere prelungita la Tabeera (Num.11:3). Poporul incepe sa murmure din pricina lipsei de hrana, amintindu-si cu duiosie de viata indestulata, desi asuprita, din Egipt (Num.11:4-6). Pentru cartirea lor, Dumnezeu a ingaduit sa fie pedepsiti. Un vant starnit dinspre mare a adus imprejurul taberei un „nor” de prepelite. Carnea lor s-a dovedit insa vatamatoare, murind atat de multi, incat s-a pus numele locului: Chibrot Hataava, adica „mormintele poftei” (Numeri 11:31-34).
2:11 ■ Inca un popas intermediar la Haserot (Num.11:35) si iata-i „tabarati” in desertul Paran, in imediata apropiere a orasului Cades (Deut.1:19), la hotarul de sud al Canaanului. Cuprinsi de bucurie, fugira imediat pe muntii inalti, de unde aveau privelistea tinuturilor de granita ale viitoarei lor patrii. Moise trimite cele douasprezece iscoade sa cerceteze tara, oamenii, orasele, pamantul (Num.13:2-21). I-au asteptat 40 de zile cu infrigurata nadejde. Observatiile iscoadelor, privind taria cetatilor si a oamenilor de aici, avura insa darul de a stinge inflacararea poporului si de a-l impinge la o razvratire mai grava decat toate, desi Iosua si Caleb au cautat sa-l imbarbateze si sa-i readuca increderea in Dumnezeu (Num.13:22-34 si 14:1-10). Pedepsirea este tot atat de aspra: vor pribegi 40 de ani in pustiu. Numai tânara generatie, nascuta in conditiile grele ale vietii nomade, va trece hotarele „tarii fagaduite” (Numeri 14:11-38). Poporul nu era suficient de numeros ca sa copleseasca pe uriasi spre a lua in stapanire Canaanul.
Dupa infrangerea pricinuita de amaleciti si canaaneni (Num.14:40-45), tabara israelitilor ia drumul trist al intoarcerii. Un anumit timp s-au statornicit langa golful Akaba, in tara madianitilor... si posibil chiar inapoi la Refidim, pentru ca mai tarziu au revenit in imprejurimile orasului Cades, cu apa proaspata si pasuni intinse.
2:12 ■ Biblia trece sub tacere aproape totala toti acesti 38 de ani de peregrinare in pustiu, fara alta insemnare remarcabila decat lenta distrugere a generatiei scoasa din Egipt, si aparitia noii generatii in expansiune numerica.
Dupa cei 38 de ani, calatoria este reluata din acelasi loc.
Ce suprafata are Tinutul Gosen din Egipt? Eu nu stiu, dar cum pe vremea aceea nu erau blocuri, cred ca un milion de locuitori erau destul de multi, de s-a speriat Faraon asa de tare (Exod 1:8-22). Biblia arata ca din Egipt iesisera 600000 de oameni care mergeau pe jos, afara de copii (Exod 12:37). Cu tot cu copii se depasea binisor milionul. De aceea Faraonul vremii de atunci daduse ordin sa arunce in Nil pe toti baietii care se nasteau. De ce doar baietii? Pentru ca ei prezentau un potential pericol de mai tarziu cand ar fi devenit razboinici.
Poporul Israel era mai numeros decat Egiptenii.
Iata ce zicea Faraonul vremii de atunci:
„Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.
Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară”. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. (Exod.1:9-12)
2:14 ■ Ce suprafata are Pustia Sinai in zona muntoasa? Nici asta nu stiu. Dar stiu ca in aceasta zona poporul s-a inmultit cat numarul stelelor de pe cer (Deuteronom 1:10) in perioada celor 40 ani de peregrinare. Am explicat in predica „Pilda Smochinului” ca ajunsesera la vre-o 20 milioane de oameni. Erau puzderie de oameni pe tot Muntele Horeb.
2:15 ■ Ce suprafata are Statul Israel? N-am verificat, dar functie de ce vad eu pe harta, in raport cu suprafata Muntelui Sinai, intinderea este de aproape 3 ori mai mare. Sper sa nu exagerez.
Locuitorii Canaanului de pe vremea aceea, au fost nimiciti in mare parte.
Poporul a luat Tara fagaduintei in primire, dupa ce a fost impartita intre semintiile lui Israel, functie de numarul oamenilor din fiecare semintie in parte.
2:16 ■ Si pentru ca sa se vada mai bine ce am corectat acum la predica cu pricina, trebuie sa amintesc faptul ca pe vremea aceea fusesem ferm convins ca cearta se petrecuse doar la apele Meriba, functie de versetele din „Exod 17:7” si „Numeri 20:13”. Dar eram incepator in studierea Cuvantului Domnului si credeam ca apele Meriba nu puteau exista in doua locuri diferite, si implicit nici nu puteau fi doua Stânci, doar din cauza asta. Acum vad lamurit ca apele Meriba au aparut in doua locuri departate la cererea insistenta a poporului, insa fara a izvorî din doua Stânci diferite. Ele au izvorât din una si aceeasi Stâncă/Munte in locuri diametral opuse la un interval de 40 ani. Am tinut sa fac aceasta precizare pentru a nu se mai poticni nimeni din cei ce iau la cunostinta de predica veche, plus ca vreau sa vada bunul meu prieten ca nu ma dau in laturi sa recunosc public unde am gresit. Sper cu aceasta ocazie sa ia si el exemplu de la mine, si sa recunoasca tot public unde a gresit. Poate asa, prin exemplul nostru, se vor gasi si altii sa aiba curaj a recunoaste acolo unde au gresit in predicile lor, sa le rectifice, ca sa iasa la iveala adevarul real, nicidecum cel inchipuit.
2:17 ■ Nu voi termina aici, pentru ca discutia cu prietenul meu nu s-a limitat numai la Stânca/Muntele din care a izvorat apele Meriba in doua locuri. El nu recunostea faptul ca Dumnezeu era in Moise, si nici in Iosua... macar ca era doctor in teologie. Nici in Domnul Isus Hristos nu-L vedea pe Dumnezeu. Pentru el, Domnul Isus nu era altceva decat Fiul lui Dumnezeu, separat de Tatal si de Duhul Sfant, ca un fel de alt Dumnezeu separat in Treime Unificata sau in Unitate Treimica. Inteleg ca este adeptul Trinitarismului si nu caut sa-l convertesc la Unitarism. Dar ca sa nu-L vada pe Dumnezeu in Hristos, era strigator la cer, cand stă scris in Biblia pe care o studiaza si el, ce spune Pavel in 2Corinteni 5:19.
2:18 ■ Dupa lungi discutii pe tema asta a ajuns sa fie deacord că Dumnezeu se manifesta în Omul Isus Hristos.
Problema era că el nu mai vedea pe nimeni altcineva în toată Biblia, în care Dumnezeu să Se manifeste. Si i-am dat cîteva exemple:
În Melhisedec, Împăratul Salemului, era acelaş Dumnezeu care se manifesta ca om.
În Iosua se manifesta acelaş Dumnezeu care se manifesta şi în Isus Hristos. Dacă n-ar fi fost aşa, nu s-ar fi oprit Soarele şi Luna în loc deasupra Gabaonului şi Aialonului. Nici unui om nu-i stă în putere să oprească sau să pună în mişcare aştrii cereşti. Duhul lui Dumnezeu era in Iosua:
„Domnul a zis lui Moise: ”Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu” (Numeri 27:18). Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24).
Despre Moise... el era asemeni Domnului Isus Hristos.
Moise spunea poporului: ,,Domnul, Dumnezeul tau, iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un prooroc ca mine,, (Deuteronom 18:15). Şi se referea la Domnul Isus Hristos.
Ai auzit/văzut cine era Moise? Sau Cine urma să apară peste veacuri ca şi Moise?
Deci dacă Domnul Isus era un prooroc ca Moise, se poate vedea semnul de egalitate. Şi dacă nu, a se vedea măcar semnele şi minunile din vremea lui Moise care nu stăteau în puterea niciunui alt om. Si Moise nu facea ce voia el, ci ceea ce Dumnezeu il indemna sa faca.
2:19 ■ El susţinea că Moise nu a fost făcut Dumnezeu. Eu l-am sfătuit să scoata versetul din Biblie care zice că a fost făcut Dumnezeu. Plus de asta l-am intrebat daca era conştient că-L face pe Dumnezeu mincinos din cauză că nu credea în Cuvîntul Lui. Dar el nu vedea versetul. I l-am dat sa citeasca:
,,Domnul a zis lui Moise: „Iata ca te fac Dumnezeu” (Exodul 7:1) „Voi merge Eu insumi cu tine” (Exodul 33:14). Cine era cu Moise? Era Dumnezeu. Ce era Moise? Era Dumnezeu în trup de carne.
Si iata ce-mi raspunde:
―Daca Dumnezeu a fost cu Moise si in Moise, iar Moise a fost facut Dumnezeu, versetul 2 nu are sens! Ce rost mai are sa zica Dumnezeu „tu Moise sa zici ce eu iti poruncesc” daca El era in trupul lui Moise, iar Moise era Dumnezeu?!
Iata ce scrie in versetul 2 pe care el il contesta:
„Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu”
2:20 ■ Dacă Moise nu era un vas ales prin care Dumnezeu să se manifeste ca un om, înseamnă că nici Iosua nu avea calitatea asta. Nici Domnul Isus Hristos nu făcea şi nu spunea ce vroia EL. Asa am gasit scris in Ioan 5:19 si 30. Ar înseamna că nici EL nu a fost făcut Dumnezeu? Totusi „Dumnezeu era în Hristos” (2Corinteni 5:19).
2:21 ■ Bănuiesc că el nu a observat că Moise nu făcea ce vroia el, ci făcea ce Domnu îl punea ca să facă. N-a văzut nici măcar versetul acesta: ,,Eu voi fi cu gura ta, si te voi invata ce vei avea de spus” (Exodul 4:12). Şi el o poruncit Stâncii exact aşa cum o fost îndemnat de Domnul, nu cum o vrut el cu de la el putere. Domnul nu l-o părăsit nici o clipă pe Moise. Nu l-o slobozit ca să facă ceva de capul lui. În Moise era chiar Dumnezeu.
2:22 ■ Ati observat in predicile mele, ca ma tot leg de „Liberul Arbitru”. Nici acum nu voi face exceptie de la aceasta. Intotdeauna voi gasi motive de anulare a acestei inventii omenesti. Si motivele se gasesc in Biblia care se studiaza de catre predicatori. Si voi arata doar cateva exemple ca sa vedeti ca Dumnezeu te indeamna sa faci ceva, fara ca tu sa te poti impotrivi, si tot EL iti cere apoi socoteala, ca si cum ai fi savarsit o nelegiuire. Si nu-mi propun sa-L demasc pe Dumnezeu. EL este Suveranul si Propietarul creatiei Sale, si face ce vrea cu ea, dupa buna placere a voiei Sale. Cine indrazneste sa-L traga la raspundere?
2:23 ■ Pe David, Dumnezeu l-o indemnat sa faca numaratoarea poporului. Si David a executat intocmai. Dupa aceea, acelas Dumnezeu ii cere socoteala, ca si cum n-ar fi poruncit numaratoarea. Plus ca apare si pedeapsa in urma careia vor muri 70000 de oameni din popor. Voi citi din Biblie ca sa dovedesc. Verificati si voi in Bibliile voastre! Iar daca eu vad gresit evenimentele, va rog sa aveti curajul ca sa ma corectati!
2:24 ■ Deschidem la pagina 353, capitolul 24 din 2Samuel.
Domnul S-a aprins de mânie... împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda”. (vers.1)
Dupa aproape 10 luni, David afla ca in Israel si in Iuda erau 1.300.000 de oameni care scoteau sabia. (vers.9)
10. David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
11. A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:
12. „Du-te şi spune lui David: "Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
13. Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”
14. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Of! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
15. Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi, din Dan până la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.
2:25 ■ As vrea sa-mi spuneti unde-i vina lui David. De ce a trebuit ca poporul sa sufere o asemenea pierdere? A ales David cu de la el putere sa faca numaratoarea poporului impotriva vointei lui Dumnezeu? Daca nu a fost initiativa personala a lui David, de ce el se simtea vinovat? Cum de a ajuns la concluzia ca savarsise o nelegiuire? Cine strecurase acuzatia in gandurile lui? Si daca totusi a fost gasit vinovat, de ce nu a fost pedepsit el? Chiar el este nedumerit. Priviti ce scrie aici:
David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!” (vers.17)
O sa vedeti ca raspunsurile la intrebarile astea, tot Biblia n-i le da.
2:26 ■ Dupa cum va spuneam mai devreme, poporul Israel, la iesirea din Pustie era cat numarul stelelor de pe cer. Astfel ca Balac, imparatul Moabului, era foarte ingrijorat. Si uiati-va pe harta ce dimensiune avea Moabul in partea dreapta a Marii Moarte. Iata cum se manifesta Balac in Numeri 22:
1. Copiii lui Israel au pornit şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului.
2. Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel, amoriţilor.
3. Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel.
4. Moab a zis bătrânilor lui Madian: "Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp." Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului.
5. El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu, în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: "Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea.
6. Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat."
2:27 ■ Si acum sa vedem ce atitudine are ghicitorul Balaam:
Versetul 7 arata ca Balaam era ghicitor.
12. Dumnezeu a zis lui Balaam: "Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat."
Si Balaam nu s-a dus, respectand intocmai porunca Domnului. Astfel ca Domnul nu avea motiv a se supara pe el.
20. Dumnezeu a venit (a doua oara) la Balaam în timpul nopţii şi i-a zis: "Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune."
21. Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.
22. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.
2:28 ■ Deci Dumnezeu a fost Acela care-l indemnase pe Balaam sa plece, si tot Acelas Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Si continuam:
34. Balaam a zis Îngerului Domnului: "Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce."
35. Îngerul Domnului a zis lui Balaam: "Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu." Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.
Functie de felul cum a reactionat Balaam la primul indemn al Domnului de a nu se duce, eu cred ca si de data asta el ar fi respectat intocmai porunca de a face ceea ce Domnul ii va fi spus.
Totusi unii predicatori sustin ca Balaam ar fi avut in gand sa blastame poporul, si de aceea Domnul se aprinsese de manie impotriva lui. Nu stiu cu ce dovedesc ei, dar eu vad altcumva.
Ingerul Domnului ar fi putut sa-l omoare indiferent de imprejurari, fie ca mergea pe o carare sau pe alta. Dar EL a vrut doar sa-l sperie pe Balaam, si sa dubleze porunca de a spune numai ce vrea Domnul.
Si Balaam a binecuvantat poporul indiferent de staruintele lui Balac.
2:29 ■ Citim ce a spus Balaam in capitolul 23:
7. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: "Balac m-a adus din Aram. Împăratul Moabului m-a chemat din munţii răsăritului, zicând: "Vino şi blestemă-mi pe Iacov! Vino şi defaimă-mi pe Israel!"
8. Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?
9. Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.
10. Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!"
Ati vazut ca poporul Israel era ca pulberea care nu se poate numara? Nici macar un sfert din multime nu se putea numara.
2:30 ■ Dar hai sa vedem unde gasim raspunsurile in Biblie:
18. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: "Scoală-te, Balac, şi ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Ţipor!
19. Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?
20. Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.
21. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui.
22. Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.
23. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!
2:31 ■ Repet versetul 21: Dumnezeu nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Poporul era „veselia Lui”.
Si apare intrebarea: De ce se aprindea Dumnezeu de minie cand poporul cartea? Doar nu vedea nici o rautate... si era veselia Lui. EL n-o acceptat sa fie blestemat de catre Balaam. Pentru EL poporul trebuia sa ramana binecuvantat permanent, macar ca-l trecea prin tot felul de incercari.
2:32 ■ Si sa vedem ce spune Iov in Capitolul 14:
1. Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
13. Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
16. Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
2:34 ■ Ce sunt pecetluite in fata lui Dumnezeu? Auzi ce! Pacatele si calcarile de Lege. Ce-nseamna pecetluire? Adica ceva care nu se poate schimba/modifica. Unde-or fi ele pecetluite? In Cartea fiecaruia. Cu Cine vorbea Iov? Cu Dumnezeu. Ce facea Dumnezeu? Nascocea faradelegi in sarcina lui Iov care era neprihanit. Chiar Dumnezeu recunostea neprihanirea lui Iov in discutia cu satan.
2:35 ■ In conditiile acestea mai este valabil „Liberul Arbitru”? Daca pacatele si faradelegile sunt pecetluite ca sa se implineasca, mai face omul ce vrea el? Unde-i libertatea de alegere a omului? Am dat exemplele de adineauri in mod special, ca sa vedeti ca omul nu este stapan pe faptele lui. David nu a facut ce a vrut el. Nici Moise. Nici Balaam. Nici Iov. As vrea sa m-i se dea macar un exemplu Biblic in care sa m-i se demonstreze ca omul face ce vrea el, cu de la el putere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu