luni, 20 iunie 2011

Radu Lutas, jefuitorul din Satu Mare

 
Radu Luţaş, jefuitorul din Satu Mare
După faptele lor îi veţi cunoaşte (Matei 7:16-20)
autor Valentin Trifan ● 20.06.2011

despre Radu Luţaş, jefuitorul din Satu Mare.

Iata un videoclip cu vicleanul jefuitor: a se vedea incepand cu minutul 3:50

Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7:15-16).

Am ajuns în situaţia să-mi fie frică de autorităţile româneşti, măcar că-s victima unui jaf (deposedat de autoturismul meu prin înşelăciune), deoarece infractorul este sprijinit de ele. Mi-e frică să mă mai întorc în ţară să-mi recuperez autoturismul, ca nu cumva să m-i se fabrice vre-un dosar cu privare de libertate sau să fiu lăsat intenţionat pe mâna hoardelor de ucigaşi din care face parte Radu Luţaş, ca să fiu redus la tăcere şi eliminat din decor spre a nu mai avea cine revendica autoturismul de la jefuitor. Iata o poza cu jefuitorul:


1♦ Orice neghină umană, fie ea şi creştină într-o denominaţiune respectată, caută să-şi ascundă faptele necreştineşti (pe care le practică) cu cea mai mare atenţie ca nu cumva să fie descoperită şi făcută de ruşine. Dacă totuşi este descoperită, va căuta să muşamalizeze probele doveditoare. Şi se vor găsi unii care să-mi atragă atenţia că şi eu mi-am ascuns numele, scriind predici sub diferite usere şi chiar multe comentarii sub userele de Bartolomeu, de V.T. etc. Atenţie! Eu nu mi-am ascuns faptele, ci numele. De ce? Pentru că înainte de a şti de existenţa Blogurilor, eu postam predici şi comentarii pe site-ul „Resurse Creştine” al cărui administrator Cristi Boagiu pe care nu-l cunosc dar îl respect în mod deosebit că m-a suportat cu multă răbdare chiar şi atunci când prin intervenţiile mele acide îl deranjam enorm, punându-l în situaţia de a m-i le şterge. El era asaltat de ceilalţi predicatori cu renume, îngrijoraţi că s-a găsit cineva (adică eu) să-i corecteze. L-am deranjat şi prin ascunderea numelui meu suplinit de tot felul de usere, care-l obliga să piardă timp căutând prin arhivă să vadă pe unde am mai intervenit şicanându-i pe câte unii mari şi vestiţi predicatori cărora nu le convenea să fie corectaţi de un neşcolit teologic. De aceea era îndreptăţit să şteargă predicile şi comentariile mele, mai ales că i se cerea în mod imperativ aceasta de către unele personalităţi teologice supărate. Cel puţin aşa bănuiesc. Cred că şi eu în locul lui aş fi procedat la fel. Numai că eu insistam să scot la iveală defectele celor care predicau după ureche, folosindu-mă de usere care-mi protejau intervenţiile mele de a mai fi şterse în mod prematur. Când eram descoperit (stilul fiind inconfundabil) normal că m-i se ştergeau toate comentariile şi predicile, spre satisfacţia celor care mă urăsc. Asta în condiţiile în care Cristi Boagiu nu este rudă cu Anca Boagiu. Că dacă este, îmi explic altfel situaţia, şi nu-l mai stimez, mai ales că imediat ce am postat prezenta informare publică pe siteul „Resurse Creştine” (20.06.2011) a şi fost vânată spre ştergere, nerezistând nici măcar 24 ore. Deci îmi ascundeam numele doar pentru a avea şansa de a rezista cu predicile şi comentariile mele cât mai mult timp pe site. Acum nu vreau să mi-l mai ascund pentru că am Blogurile, unde oricum se găseşte tot ce-am scris eu. Dar să lăsăm această introducere spre a afla ceva mult mai interesant:


2♦ În urmă cu jumătate de an, Dumnezeu a vrut ca eu să fiu înşelat de un specialist în calculatoare (haker) ce mă urmărea de multă vreme prin monitorizarea computerului meu, mai ales corespondenţa electronică. Astfel a aflat el despre multe discuţii pe care le aveam cu diferite persoane, plus că intervenea şi el în mod „nevinovat” cu câte un mesaj creştin care mă ungea la inimă, deoarece era în asentimentul meu şi corespundea cu convingerile mele religioase. Aşa mi-a câştigat mai întâi încrederea. Şi măcar că mi-a câştigat-o, el a făcut tot posibilul să-mi blocheze computerul de câteva ori prin virusare astfel încât să fiu nevoit a-i cere sfaturi cum să-l repar. Evident că nu ştiam cine ataca, dar el în corespondenţa de pe unele forumuri creştine de discuţie se oferea să mi-l repare gratis dacă aş trece prin Satu Mare. Deci cine mi-l strica se oferea să-l dreagă. Meschinărie curată. Desigur că am aflat cam târziu de strategia lui. Dar voi dezvolta subiectul cât de curând, aşa după cum am promis.


3♦ Am scris doar câteva predici în ultimul timp în care aminteam în treacăt că urma să dezvălui pe cel care mă jefuise. N-am dat nume, nici adresa, nici datele lui personale, nici poza lui. M-am gândit că dacă lui îi lipseşte bunul simţ, măcar eu să dau dovadă că-mi prisoseşte, chiar victimă fiind. Dar cu cine este obraznic degeaba te porţi cu bun simţ. Am avut răbdare jumătate de an, în ideea că îi va veni mintea la cap şi-mi va restitui autoturismul, mai ales că-l reclamasem la Poliţie unde a fost „diagnosticat” cu încadrarea penală de Abuz de încredere care nu-l deranjează/afectează nici cât negru sub unghie. Numai atât i s-a luat în consideraţie dintr-un concurs de infracţiuni printre care Înşelătoria, Tentativa de omor, Crima organizată, Falsul şi Uzul de fals. Sigur că cercetărilor le este necesar o anumită „cantitate” de timp pentru a ajunge la o soluţionare. De aceea am avut motiv de răbdare. Dar ca să treacă jumătate de an, este inadmisibil. Astfel că mi-am pierdut răbdarea şi în data de 16.06.2011 am afişat fotografii cu jefuitorul meu pe Blogul Fără Măhramă al cărui link este: http://faramahrama.blogspot.com


4♦ Am întâmpinat şi probleme deoarece nu mai puteam intra pe Blogurile mele spre a le actualiza. Jefuitorul meu care-i specialist în Informatică avusese grijă să programeze serverul de care aparţin în aşa fel încât să recunoască orice intenţie de-a mea de pătrundere în spaţiul Web privat unde este necesară o parolă şi o adresă de e-mail. Mai mult decât atât, corespondenţa electronică îmi este monitorizată asiduu astfel încât antivirusul a declanşat o alarmă ieşită din comun prin care mă informează că serverul este programat să identifice orice trimitere şi orice primire pe care s-o redirijeze la o adresă neidentificată, cu riscul de blocare a computerului meu. Piraterie curată. Aşa am apelat la computere de împrumut şi de închiriat ca să pot totuşi a informa populaţia despre încercarea la care sânt supus, ca un exemplu pentru cei care pe viitor ar putea fi şi ei în aceeaşi situaţie cu mine dacă pică în plasa/laţul/capcana jefuitorului Radu Luţaş din Satu Mare str. Trandafirilor 55. Aceste computere de închiriat au avut de suferit imediat blocaje, deîndată ce au fost identificate de hakerul Radu Luţaş, fiind obligat să caut altele care au suferit acelaş tratament. Serverul, cred că este programat să bulverseze orice computer de la care apare vre-un înscris cu numele de „Radu Luţaş”.


5♦ Antivirusul lucrează bine, numai că la un moment dat (cred că prin februarie 2011) analizele sale informau că a găsit un virus pe care nu-l putea dezinfecta şi nici izola în carantină. Şi mă întrebam de ce-l mai am (antivirusul), dacă nu reuşeşte să rezolve asemenea probleme. Astfel că am început să mă documentez, să caut, să verific cu răbdare tot ce aveam înregistrat pe discurile dure. Aşa am găsit două foldere cu nişte fişiere ciudate cu numere formate din sumedenie de cifre şi litere, denumite codificat de nu mai înţelegeam nimic. La început am crezut că or fi făcând parte din programele necesare, dar pentru că imediat după a cincea reparaţie a computerului am avut inspiraţia să-mi notez toate programele descărcate, inclusiv şi cele obligatorii, am constatat că apăruse unele programe fantomă pe care eu nu le încărcasem niciodată. Aşa că le-am scos din computer rând pe rând, dar reapăreau cu neruşinare după două-trei zile. Am încercat restaurarea sistemului. De câteva ori mi-a reuşit. Acum nici acest lucru nu-l mai pot face. Nu-mi mai permite restaurarea. Ceva este blocat. Probabil că va trebui să-l reformatez, dar cum duşmanul meu stă la pândă ştiindu-mi datele de identificare ale computerului, cred că nu-mi va ajuta prea mult timp, mai ales că-mi ştie şi ID-ul de internet. Am încercat să adaug această informare şi pe Blogurile aparţinând de Blogger chiar de pe alte computere. Nu numai că mi-a fost imposibil, dar pur şi simplu au fost blocate printr-un program instalat de la distanţă direct în server. Iar cei care întreţin serverul nici nu-şi dau seama ce se întâmplă.


6♦ De ce Radu Luţaş este duşmanul meu? Este destul de simplu. El nu doreşte ca adevăratul propietar (adică eu) al autoturismului pe care-l deţine cu neruşinare, să-l revendice. Refuză să mi-l restituie. Orice încercare de-a mea de a-mi recupera autoturismul în mod amiabil s-a soldat cu riscuri foarte periculoase de a-mi pierde viaţa. Hoarde de bătăuşi/ucigaşi erau adunaţi imediat, şi dacă nu scăpam cu fuga m-ar fi linşat şi apoi m-ar fi aruncat în Someş. Mai mult decât atât, sânt ferm convins că autorităţile locale n-ar fi reacţionat în niciun fel pentru apărarea mea, dacă mai apucam să cer ajutorul. Deasemeni sânt convins că mi-ar fi fabricat chiar ei un dosar penal cu vinovăţii inventate ad-hoc pentru a le servi la arestarea mea cu scopul de a-mi închide gura şi de a nu mai avea posibilitatea de a face public pe acest individ atât de periculos.  Voi detalia în curând toate amănuntele pe această temă, chiar dacă va trebui să fac public numele unor persoane cu funcţii importante în instituţiile Statului.


7♦ Când am şters folderele cu fişierele ciudate din computerul meu, mi-era şi ciudă că nu reuşisem să le introduc pe Bloguri spre a dovedi afirmaţia, fiindu-mi respinse pe bună dreptate, din cauza nocivităţii lor. Voiam să le vadă lumea, ca să ştie de ce este în stare Radu Luţaş, pentru orice eventualitate. Şi în final nu mi-am permis a le mai păstra, deoarece erau extrem de periculoase. Mă întreb şi acum, cum de nu au fost respinse de Antivirusul meu atunci când ele mi-au fost introduse clandestin în computer de către infractorul Radu Luţaş specialist în informatică. Eu cred că el cunoaşte toate codurile de acces ale tuturor antiviruşilor de pe piaţă, adormindu-le vigilenţa prin anularea actualizărilor automate, când are el chef şi interes să cotrobăie prin calculatoarele celor pe care-i urmăreşte spre a-i deveni victime într-un fel sau altul. Şi atenţie mare! Dacă a reuşit să intre în calculatorul meu, este lesne de imaginat că şi în calculatoarele altora intră fără a fi băgat de seamă. Numai vom auzi (dacă nu reduce victima la tăcere definitivă), că a mai jefuit pe cineva. De obicei se procedează la petiţii către autorităţile specializate, şi cum acestea nu prea mai au interes să apere cetăţeanul tâlhărit sau aflat în imposibilitate de a reacţiona spre legitima apărare, din cauza revizuirii legislaţiei în mod ciudat, desigur că multe nelegiuiri vor fi trecute sub tăcere, trecute cu vederea ş.a.m.d.


8♦ Priviţi numai ce apare anexat la răspunsurile unor autorităţi atunci când faci o plângere, şi vor să-ţi răspundă! că în multe cazuri nici nu vor a răspunde.
Prezentul mesaj este confidenţial şi aparţine (unei autorităţi instituţionale ale Statului). El se adresează numai persoanei menţionate ca destinatar, precum şi altor persoane autorizate să-l primească. În cazul în care nu sunteţi destinatarul vizat, vă aducem la cunoştinţă că dezvăluirea, copierea, distribuirea sau iniţierea unor acţiuni pe baza prezentei informaţii sunt strict interzise şi atrag răspunderea juridică. Dacă aţi primit acest mesaj dintr-o eroare, vă rugăm să ne anunţaţi imediat, ca răspuns la mesajul de faţă, şi să-l ştergeţi apoi din sistemul dumneavoastră. Apreciem şi vă mulţumim pentru cooperare.
Acesta este motivul pentru care încă mai întârzii într-o anumită dezvăluire. Dar asta până-ntr-o zi când îmi voi pierde răbdarea şi voi depăşi acest avertisment indiferent de măsurile pe care le anunţă. Atâta timp cât este doar confidenţial pentru persoana mea (deoarece mie m-i se adresează), şi eu vreau să le fac publice (deoarece eu hotărăsc dacă mă afectează sau nu), vreau să văd şi eu judecătorul acela care să nu-mi dea câştig de cauză. Dacă aparţine instituţiei respective, de ce-l mai trimite ca să citesc eu ceea ce-i face pe ei vulnerabili? Este vina lor, nicidecum a mea. Oricum în justiţie eu mă bazez pe ele spre apărarea mea. La adăpostul acestui avertisment, cei care trimit răspunsuri la petiţiile noastre, se simt absolviţi de orice stupizenie pe care o emite spre îndobitocirea victimei, în loc s-o ajute în a-şi recupera bunul de care a fost jefuit.


9♦ Din câte-mi dau seama, acest individ Radu Luţaş are nişte relaţii sus-puse care-l sprijină, îl tolerează, îl ocroteşte, îl favorizează, poate chiar îl îndeamnă spre anumite direcţii de atac. Spun asta pentru că cercetarea penală este frânată până la nişte niveluri la care nu mă aşteptam. Plus că în predica mea „Previziuni cutremurătoare” aminteam la final şi despre Preşedintele Traian Băsescu, ceea ce cred că ar fi avut toate motivele să ceară ştergerea de pe site-ul creştin imediat după apariţie. Domnia-sa nu a solicitat aşa ceva, măcar că ar fi avut puterea aceasta, dar când am afişat pozele jefuitorului meu (16.06.2011) pe un Blog, a doua zi predicile mele au dispărut de pe Resurse Creştine. Deci dacă Preşedintele României nu a avut curiozitatea să încerce ştergerea lor, măcar că era şi el amintit în una din ele, iată că în nesimţirea şi obrăznicia lui Radu Luţaş, jefuitorul meu a avut tupeul şi neruşinarea să ceară şi să obţină invizibilitatea acestora de pe site-ul creştin. De ce? Pentru că în fiecare predică postasem linkuri de trimitere către blogul cu pozele lui afişate. Asta înseamnă că inclusiv siteul creştin este ameninţat de acest individ dacă adminul nu execută întocmai ceea ce el dictează. Mă refer aici la faptul că el ori este colaborator al site-ului (ceea ce mă îndoiesc, el nefiind baptist), ori este periculos prin intervenţiile informatice de virusare. De aceea este greu să nu te supui, ca şi admin, la o potenţială ameninţare de acest gen. Nu mulţi sânt cei care au curajul pe care-l am eu de a înfrunta pe duşman şi chiar de a intra în conjuncturi foarte periculoase spre demascarea unor aşa-zişi proopovăitori înfocaţi al Cuvântului lui Dumnezeu care-s de fapt slujitori a lui Mamona.


10♦ A fost în joc viaţa mea. Dacă reuşea să mă otrăvească, nu ar mai fi aflat nimeni despre aceste amănunte din sfera creştinătăţii. Am riscat pierderea maşinii care la data de 22.12.2010 avea valoarea de cel puţin 10 mii de euro, pentru care şi acum mai plătesc rate lunare. De unde se poate desprinde faptul ca jefuitorul meu nu aleargă decât după ceva valoros, dacă tot transpiră fără să muncească din greu, doar antrenând degetele pe tastele claviaturii acordeonului şi a calculatorlui. Şi lumea îl priveşte în adunări cu admiraţie, îl aclamează, îl ovaţionează şi-l apreciază pentru cât de meşteşugit grăieşte despre pildele Biblice şi cântă spre slava Domnului. Asemenea lume vede doar paravanul spoit şi strălucitor fără însă a vedea şi ce se întâmplă în dosul lui. De aceea mă simt dator să informez lumea, pentru ca unii oameni fascinaţi de aparenţe, nu-i exclus să fie şi ei jefuiţi ca şi mine, doar pentru că îi încântă acordurile muzicale şi predicile pompoase.


11♦ Veţi citi în curând multe amănunte pe care el nu are curaj să le ştie lumea, dar eu îl voi desconspira. Ghinionul lui că am scăpat cu viaţă, sau că n-a reuşit să mă omoare atunci când a avut prilejul. Dacă reuşea, nimeni n-ar mai fi aflat nimic despre el, şi nici despre cei care-l trimit să atace. Numai aşa veţi vedea că nu oricine cunoaşte Cuvântul Domnului este neapărat oaie în turma Lui. Acest individ a pătruns în turma Domnului sărind gardul, deghizat în mieluşel, deoarece este un lup răpitor şi jefuitor îmbrăcat în blană de oaie. Aşa cum neghina parazită extrage cu nesaţ seva pregătită pentru grâu de-ar fi în stare să-l sece de vlagă, tot aşa şi acest individ parazit cu apucături de neghină umană, procedează aşijderea. Nu are niciun fel de scrupule. Dacă i se pune pata pe cineva de la care ar putea să obţină ceva valoros, chiar şi prin eliminare din decor a victimei, este în măsură să o facă ştiind prea bine că autorităţile locale nu-l vor împiedica cu nimic şi nici nu-l vor trage la răspundere penală. Probabil că-l şi felicită pentru prada bogată.


12♦ Am explicat multe amănunte în predica „Pilda neghinei” despre felul cum se comportă neghina cu grâul pe spinarea căruia trăieşte. În mod identic cu neghina, poate fi prezentat lumii şi individul Radu Luţaş din Satu Mare str. Trandafirilor 55. Aş vrea să văd că are curajul să mă dea în judecată pentru defăimare şi calomnie, dacă se simte nevinovat. De-abea aştept să încerce. Jumate de an de gândire i-am acordat, şi cred că a fost destul. Mai mult n-am avut cum să-i ofer. Cum el se foloseşte de propietatea mea împotriva voinţei mele, era şi normal ca la un moment dat să reacţionez cumva, mai ales că l-am şi avertizat. Doar i-am zis că voi folosi internetul împotriva lui tot aşa cum David a folosit praştia împotriva lui Goliat. Şi acum se împlineşte. În mod sigur sfârşitul ca deznodământ îi va fi asemănător. Nu v-a fi decapitat dar va suporta o înfrângere extraordinar de ruşinoasă. Pe cât de semeţ a fost până de curând, pe atât de smerit va fi obligat să suporte această înfrângere.


13♦ El s-a bazat pe faptul că-s sărac şi nu-mi permit a-l hărţui prin procese la tribunal. Recunosc că aşa este, dar el nu cu mine are o problemă ci cu Dumnezeul meu care nu-l va lăsa nepedepsit în mod exemplar. Niciun fel de rugăciune sau ritual vrăjitoresc nu-l va scăpa de pedeapsă. Din cauza maşinii mele la care a râvnit atât de mult şi pe care refuză să mi-o restituie, i se va întâmpla exact ceea ce i-am pronosticat. Şi nu mă aştept de la el, ca după ce fiind făcut de ruşine prin apariţia publică a pozelor sale de jefuitor, să-mi aducă maşina cu scuzele de rigoare în scopul de a-l restabili ca prestigiu în rândul celor care-l cunosc. Nu. El chiar se va lăuda în cercurile mafiote cu abilitatea cu care m-a înşelat, şi va ţine şi cu dinţii numai să o păstreze (deşi-i pe numele meu) bucurându-se de sprijinul autorităţilor, şi nu-i exclus să-l apuce furia ca să puă la cale din nou elimnarea mea din decor. Deja unele manifestări încipiente au apărut prin ameninţări verbale periculoase de la necunoscuţi (pe româneşte) la interfonul de la scara blocului în numele lui, referitor la Nissanul meu, după care se fac nevăzuţi înainte de a fi reperaţi de organele de ordine.


14♦ Asta demonstrează caracatiţa din care face parte neghina umană Radu Luţaş. Şi când mă gândesc cât de bine primit este el în multe denominaţiuni respectabile din ţară şi din India, din Italia, din Ungaria, etc. Oare cei care-l primesc ca pe un invitat de onoare, nu-l cunosc cu adevărat? Sau poate se explică altcumva? Unde s-o mai văzut vre-o neghină să înapoieze ce a jefuit de la grâul pe care-l seacă de vlagă? Doar dacă a ajuns neghină din greşeală, jefuitorul meu îmi va restitui maşina în mod amiabil. Dacă el este neghină din naştere (şi este), maşina mea în posesia lui îl va distruge fără doar şi poate, indiferent de reacţia sau lipsa de reacţie a autorităţilor care-i îmbrăţişează cu dragoste activitatea infracţională. Şi indiferent câte piedici vor fi aşezate înaintea mea, Nissanul meu se va întoarce la mine. Aceasta este legea lui Dumnezeu pentru întreg universul. În predica următoare voi da multe amănunte şi despre această Lege ce nu poate fi anulată, nici modificată, nici neamintită.


15♦ Este trist că omenirea a ajuns la mila hakerilor. Asta-i relitatea din epoca informaticii. Internetul nu poate oferi securitatea necesară asftfel încât să nu se spargă coduri şi parole de acces în spaţii virtuale private. Unele dintre ele conţinând arhive secrete de o valoare inestimabilă. Aşa s-au spart coduri ultrasecrete de la Pentagon, de la NASA, de la Casa Albă. De curând hakeri români au intrat în sistemul informaţional al Guvernului Ungar imediat după spânzurarea simbolică a unei păpuşi care-l reprezenta pe Avram Iancu, pentru a riposta cu nuanţă politică. Eu cred că, de capul lor, hakerii respectivi n-ar fi făcut asemenea gest dacă n-ar fi avut nimic de câştigat la afacerea asta. De unde atâta patriotism la hakeri ca să ajungă a fi determinaţi din propie iniţiativă să spargă codurile şi parolele de acces a Guvernului Ungar doar pentru atâta lucru? Dacă ar fi avut de furat ceva de la ei, aş fi înţeles gestul. Oricum, în mod gratuit ei nu se obosesc a sparge coduri nicăieri. De aici rezultă ca Puterea de la Bucureşti se bazează pe activitatea infracţională a hakerilor. De aceea îi şi protejează. Hakerii dac-ar jefui pe bogaţii care au strâns averi ilicite incomensurabile, aş înţelege haiducia lor modernă, dar ca să jefuieşti pe cei săraci nu mai este de înţeles decât că ei sânt în slujba puterii care jefuieşte propriul popor. Cred că Puterea îi şi plăteşte foarte bine în acest scop, mai ales că le cere să presteze servicii de fraudă în interesul ei. Din acelaş motiv ei lucrează sub protecţia anonimatului şi prezintă imunitate în faţa Legii chiar dacă nu-s parlamentari, nici miniştri, nici secretari de Stat, nici măcar lucrători cu cea mai mică funcţie în Guvern. Deci de imagnat ce ne aşteaptă sub acest regim despotic. La această concluzie am ajuns după ce autorităţile la care am apelat mi-au dat tot concursul să mă bucur de zădărnicie.


16♦ În final trebuie ca lumea să ştie că nu există o şcoală oficială de lansat hakeri pe piaţă. Dar cum unele genii ale răului au nişte sclipiri în sensul rău al cuvântului, ei sânt repede contactaţi cu scopul de a se fura (a învăţa) această „meserie” profitabilă care se răspândeşte cu repeziciune în rândurile unei etnii certate cu bunul simţ care nu se mai satură a se îmbuiba cu tot ce se poate fura de mare valoare. Chiar am văzut recent pe un post de televiziune românesc, un asemenea specimen ce vorbea româneşte în Anglia (fiind conaţional de-al nostru de etnia amintită) care se lăuda cu un Masserrati de mare valoare, pomenind şi de dumnezeul lui cu „d” mic ce a fost atât de darnic cu el. Mâ întreb oare pe cine (pe câţi) a jefuit de a ajuns a-l deţine? Şi mai cred că tot prin internet a tâlhărit, mai ales că de la mii de Km se poate vedea ce apare pe ecranul computerului victimei alese. Ore şi zile în şir se poate urmări victima astfel printr-un progrămel de RED dacă se sparge codurile de acces. După aceea se dă lovitura în fel şi chip. De exemplu eu neavând antenă parabolică şi nici posibilitate de cablu TV, urmăresc cu plăcere emisiunile Antenei 3.ro pe internet. Dacă nu mi-ar plăcea nu l-aş mai urmări, mai ales că-s ştiri deocamdată necenzurate. Dar duşmanul meu văzând ce urmăresc eu, probabil că a anunţat pe cineva cui îi slujeşte de la Putere, şi a primit indicaţia preţioasă să-mi blocheze sau să-mi bruieze vizionarea din motive lesne de imaginat (eu fiind potenţialul inamic al regimului despotic actual). Aşa se face că eram torpilat cu „Lăţime bandă insuficientă! Buffering” de nu mai înţelegeam nimic o bună bucată de timp. Adică un fel de bruiaj modern ca să nu afli manevrele de culise pe care le ascunde Puterea. Voi spune în curând cum am aflat de la un pastor al unei denominaţiuni respectate, că el intră în computerele Vaticanului, prin internet, fără ca cei de acolo să-l poată opri. Se lăuda că unii slujitori de la Vatican sânt urmăriţi chiar şi acolo unde locuiesc, cunoscându-le adresa exactă (strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul) fără ca ei să bănuiască ceva. Astfel se alimentează cu multe informaţii secrete ce-i folosesc uneori la şantajări avantajoase. Este exact cum spunea Domnul despre transformarea casei de rugăciune într-o peşteră de tâlhari, cu deosebirea că acum este în stil modern.


A se vedea poze cu jefuitorul meu accesând linkul: