Cuvântul este Sămânţa

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără Măhramă

Cuvântul este Sămânţa

(Luca 8:11)

Dumnezeu spune omului până şi gândurile lui (Amos 4:13).

,,Dar în vremea aceea, poporul Tău va fi mântuit, si anume oricine va fi găsit scris în Carte” (Daniel 12:1 Luca 10:20). Asta presupune şi posibilitatea de a nu fi găsit scris în Carte dacă Dumnezeu a omis a scrie acolo pe cei ce nu merită. Cartea a fost scrisă înainte de întemeierea lumii, când nu era nici un om pe faţa pământului.

Şi întreb din nou; Cine va fi mântuit? Exact cine va fi găsit scris în Carte.

Asta înseamnă predestinare deoarece Domnul nu te scrie în Carte abea după ce exişti, analizându-ţi faptele bune sau rele. Tu eşti scris acolo (dacă eşti scris) înainte de existenţa ta, când nu aveai posibilitatea de a face faptele.

Dacă eşti scris în Carte rezultă că eşti de tip Grâu şi nu se poate să nu te bucuri de viaţa veşnică.

Cine nu este găsit scris în Carte rezultă că este scris pe pământ (Ieremia 17:13b) şi-i de tip neghină, având drept consecinţă nemântuirea.

Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care susţin „Liberul Arbitru” deoarece ei măcar că-L aleg din propie iniţiativă pe Domnul, nu-L pot obliga să-i şi scrie în Cartea Sa spre a fi găsiţi acolo în vederea mântuirii lor.

≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡

1:1 ♦ Adunarea de azi este mai specială prin faptul că organizarea a fost mai rapidă şi mai puţin costisitoare dintr-un anumit motiv pe care vi-l spun imediat.

In poiana asta unde ne aflăm acum, ieri a fost o nuntă mai deosebită, cu autorizaţie de funcţionare inclusiv până azi toată ziua. Dar în timpul nopţii nunta s-a terminat. Si după cum vedeti, a rămas această scenă aşa de mare cu mesele si băncile din scânduri pe care v-aţi aşezat. Majoritatea nuntaşilor au rămas aici, plus ca au venit mulţi oameni din împrejurimi care deobicei veneau duminica să-şi petreaca timpul liber în aceasta poiană. Aceştia au nimerit în adunarea noastra din întâmplare, nefiind invitaţi nici la nuntă, nici să fie prezenţi la predică. Dar ei sunt bineveniţi, pentru că mulţi dintre ei sunt vorbitori de limbă română si vor înţelege tot ce se va întâmpla încontinuare.

1:2 ♦ Mirele si mireasa, împreună cu părinţii lor, se află aici pe scenă. Si-am să vă spun de ce au făcut nunta aici. Când ei au programat nunta, era iarnă. Restaurantul în care trebuia să se desfăşoare nunta, a fost închiriat încă de atunci pentru data de ieri şi azi.

Invitatiile la nuntă au fost tipărite si distribuite la toti nuntaşii, la toate rudele, la toţi prietnii, de oriunde se aflau prin lume. Astfel că data nunţii rămânea bătută-n cuie. Nu se admitea nici un fel de amânare sau anticipare.

1:3 ♦ Numai că restaurantul a suferit din cauza ploilor din ultimul timp. Localnicii ştiu că i-a căzut tavanul şi că s-a inundat tot interiorul... iar la ora aceasta se află în reparaţii. Si nu s-a găsit niciun alt restaurant disponibil. Nici măcar Casa de cultură. Acesta-i motivul pentru care nunta s-a desfăşurat în poiană. Bine că vremea a fost, si este splendidă.

1:4 ♦ Iar eu n-am fost invitat la nuntă. Nu fac parte din rudele lor, nici din cercul lor de prieteni. Noi am făcut cunostinţă abea azi dimineaţă pentru prima dată. Sigur că am mai discutat prin e-mail-uri şi la telefon de aproximativ 7 săptămâni în urmă. Si agenda mea a permis să fiu acum aici.

1:5 ♦ Poate că este un pic cam interesant felul meu de a fi, si de a predica în condiţii inedite pentru perioada modernă în care trăim. Multi cunoscători ai Bibliei mă şi judecă din cauza faptului că în adunările unde predic eu, pocăiţii nu reprezintă majoritatea. Dar deja se ştie că eu sunt nonconformist si nu mă supun niciunei reguli de conduită bisericească. Respect cultele existente, si le apreciez ca fiind necesare şi de un real folos pentru educarea maselor însetate dupa Evanghelie... dar eu mă supun numai Domnului Isus Hristos care mă conduce şi se foloseste de mine aşa după cum EL a pregătit încă din vesnicii pentru mine la această vreme a sfârşitului de timp.

1:6 ♦ Mireasa are lângă ea un frăţior mai mic care în toamna asta ar fi trebuit să meargă la şcoală în clasa-ntâia. Dar el riscă să urmeze cursurile unei şcoli de surdo-muţi, măcar că aude foarte bine si a vorbit până aproape de sfârşitul iernii trecute. Acum nu mai vorbeşte deoarece îi lipseşte limba din gură. Acesta este unul din motivele pentru care am fost invitat aici.

1:6 ♦ Aceşti oameni m-au invitat să înalţ rugăciuni către Domnul Dumnezeu în vederea rezolvării situaţiei cu frăţiorul miresei.

Eu am venit aşa dupa cum m-aţi rugat, măcar că v-am prevenit din timp că nu pot face nimic privitor la transplantul de limbă. Eu nu sunt medic chirurg.

1:7 ♦ Daca n-au putut cei de la spital să-i pună o alta limbă copilului acestuia, mă mir cum de aşteptaţi de la mine să rezolv eu asemenea caz. N-am nici cea mai vagă idee cum se poate repara situaţia asta si n-am habar cum se face un transplant de limbă, mai ales că nici nu ştiu de unde aş putea face rost de una. Eu nu ştiu ce este scris în Cartea Domnului despre fiecare-n parte. Nici măcar în dreptul meu nu ştiu ce scrie. Cum să promit eu că aş putea rezolva aşa ceva? N-am nici o garanţie că ar fi deajunsă prezenţa mea astfel încât băieţelul să fie completat şi să cunoască vindecarea. Degeaba m-aţi chemat pe mine, dacă nu L-aţi chemat şi pe Domnul Isus Hristos care este Singurul în măsură a rezolva asemenea cazuri. Eu, fără Domnul, cu de la mine putere, nu pot face nimic.

1:8 ♦ In sfârşit. Hai să ne ridicam cu toţii în picioare ca să ne rugăm Domnului!

Scump Tată Ceresc care ne vezi cât de neputincioşi suntem în faţa necazurilor prin care ne treci, ai mila de noi în îndurarea Ta cea mare, şi nu ne face să suferim mai mult decât putem duce. Majoritatea din cei adunaţi aici, încă se recunosc a fi păcătoşi şi nemeritând a beneficia de mântuirea pe care ai pregatit-o celor pe care Tu îi ştii de mult. Indrăznesc să cred că mulţi dintre cei aleşi de Tine se află aici în mod special ca să le arăţi Slava Ta, astfel încât ei să Te recunoască, şi să-şi aminteasca de Sfânta Ta Jertfă de la Calvar pe care ai suferit-o spre a şterge păcatele lor de care ei se autoacuză gratuit, măcar că le-au înfaptuit cu voia, ori fără voia lor, din neştiinţă sau chiar cu premeditare, alteori fiind forţaţi de împrejurări. Tu poti Doamne Isuse să anulezi toate urgiile care s-au abatut asupra lor la vremea aceasta. De la Tine aşteptăm, o Doamne, să trimiti ►izbăvitori◄ ca să înceteze efectele nefaste prin care i-ai trecut pe aceşti oameni ce-s zidirea mâinilor Tale.

1:9 ♦ Tu Doamne l-ai lăsat pe neprihănitul Iov la îndemâna lui satan. Tu ai fost deacord să i se ia toate avuţiile pe care i le dăduse-şi, şi ai îngăduit să i se omoare turmele şi cei 10 copii. Dar tot Tu ai fost Acela care dupa 7 ani de suferinte şi de deznădejde, când Iov nu mai avea vre-o speranţă, ai făcut să apară înapoi turmele chiar dublate, inclusiv si cei 10 copii de la vârstele care le-o avut, ca şi cum nimic nu l-i se-ntâmplase. De aceea Te rugam Doamne Isuse să faci ca să se arate Slava Ta prin reparaţiile aduse oamenilor acestora care au nevoie de Tine, şi pe care Tu i-ai adus aici în poiană nu degeaba.

1:10 ♦ Demonstrează Doamne încă odata că Te foloseşti de mine în această perioadă a sfârşitului de timp, că Tu esti Dumnezeul meu, si ca eu sunt slujitorul Tău. Arată-mi Doamne ce să fac si cum să fac, ce să vorbesc şi cum să rostesc Cuvintele pe care m-i le pui în gură, ca să fac de cunoscut lumii ce mesaj ai pregatit Tu să se auda din pădurea asta, si ce semne si minuni ai pregatit ca să le faci prin robul Tău .

1:11 ♦ Rugaciunea de început am făcut-o... si să vedem ce scrie Biblia... pagina 1046, versetul 12 din Ioan 14:

„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, va face si el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele si mai mari decât acestea... si orice veti cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslavit în Fiul. Dacă veti cere ceva în Numele Meu, voi face”.

1:12 ♦ Am citit inclusiv versetele 13 si 14 în mod special ca să vedeţi Cine va face... deci nu eu fac, ci Domnul va face (prin mine)... dacă vrea. Şi dacă EL a zis aşa, eu cred că nici nu Se va face de ruşine ca să nu împlinească ceea ce a spus că-i adevărat. EL fiind Adevărul, nu cred că a spus o minciună în versetele pe care le-am citit. Totuşi Domnul nu poate fi obligat să repare/vindece pe cineva dacă în Carte nu a prevăzut acest amănunt. Aşa că să nu-mi cereţi mie socoteală dacă nu se produce vindecarea mult dorită.

1:13 ♦ Ce sunt „Izbăvitorii“? Citim în Biblie un verset care ar putea să ne facă a înţelege definiţia izbăvitorilor:

„Atunci ►i-ai lăsat◄ în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; si Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat ►izbăvitori◄, care i-au scăpat din mâinile vrajmaşilor lor” (Neemia 9:27).

1:14 ♦ Deci Domnul i-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, şi tot Domnul le-a dat izbăvitori ca să-i salveze, după ce în prealabil vrăjmaşii si-au făcut datoria. Vă rog să reţineţi aceste amănunte, ca să nu puneţi în sarcina lui satan suferinţele poporului.

Dumnezeu ştia prea bine ce urma să i se-ntâmple poporului prin lăsarea lui la îndemâna vrăjmaşului. Şi abea după ce poporul a fost trecut prin grele încercări au apărut izbăvitorii. Asta neânsemnând neapărat ca fiind o consecinţă a neascultării poporului aşa după cum a dat de înţeles Neemia.

1:15 ♦ A se vedea ultimile două paragrafe din predica „Stânca era Hristos” unde am arătat în mod justificat cum Domnul te împinge în neascultare, după care are motive să-ţi ceară socoteală şi chiar să te pedepsească. Am dat acolo citate din Biblie destul de concludente pe care nu le mai repet acum.

1:16 ♦ DEXul explică: „salvatori, mântuitori, vindecatori”, ca fiind izbăvitorii.

Ce a adăugat Dumnezeu poporului Său? A adaugat salvatori, vindecători, mântuitori... izbavitori. De ce? Ca să-i scape de necazurile prin care i-a trecut. Ce înseamnă asta? A trecut poporul prin necazuri ca să aibă din ce să-l salveze.

Chiar am gasit scris ca Domnul face rana, după care tot EL o tămăduieşte.

„Eu dau viaţă si Eu omor, Eu rănesc si Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea“ (Deuteronom 32:39).

1:17 ♦ Aţi văzut chiar la începutul vesetului citat, că Dumnezeu a fost acela care a lăsat poporul în mâinile vrăjmaşilor lor, indiferent de faptul că a avut un motiv întemeiat sau nu. Deci Dumnezeu avea posibilitatea să-i ierte şi să-i apere de vrăjmaşi, să nu-i lase în mâinile lor, dar a preferat să-i treacă mai întâi prin suferinţe.

Unii vor vedea motivele care L-au determinat pe Dumnezeu să-i pedepsească.

Pe mine însă nu ma intereseaza motivele, ci faptul ca Dumnezeu a fost Acela care ar fi putut sa-i ierte şi să nu-i lase la îndemana vrajmaşilor.

1:18 ♦ Ce a adăugat EL asupra poporului Lui? A adăugat restriştea.

Ce este restriştea? Situaţie de încercări grele, vreme de cumpănă, şir de nenorociri,   primejdie. Si am găsit scris că Dumnezeu aduce restriştea.

„Eu dau propasirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri“ (Isaia 45:7).

De ce face EL aceste lucruri, este problema Lui... dar e important că ştim Cine le face. Restriştea nefiind opera lui satan.

1:19 ♦ „Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa“ (Ps.30:5).

Deci măcar că Dumnezeu este mânios foarte puţin timp în raport cu perioada cât durează îndurarea Lui, poporul este trecut prin necazuri în mod special ca să cunoască apoi îndurările Sale.

Adică pentru ca să i se recunoască calitatea de Salvator, Dumnezeu te trece prin o serie de necazuri ca să aibă apoi din ce să te salveze.

1:20 ♦ In predica „Tabla de ŞAH“ am explicat cam ce suntem noi oamenii în faţa Făcătorului nostru.

Chiar mi-a atras atenţia şi un comentariu de la predica „Dumnezeu iubeşte lumea“ care merită să-l citez:

„Robotizarea lumii? Consider ca aceasta predică este o pledoarie pentru robotizare, si nu cred ca Dumnezeu ar fi creat roboţi cu care să se joace, ci a creat persoane cu personalitati, ceea ce implică expresia „după asemănarea noastră”, si de aici apare libertatea de decizie, care Dumnezeu o respectă, raţiunea, şi tot ceea ce decurge de aici“. Citat incheiat.

1:21 ♦ Comentatorul a intuit corect cu privire la robotizare. El nu acceptă să se vadă ca un robot care să execute fapte independent de voinţa proprie.

Si accentuiez ce zicea el că „Dumnezeu ar respecta libertatea de decizie a omului si raţiunea”.

Dacă Dumnezeu l-ar fi dotat pe om cu libertate de decizie pe care s-o mai şi respecte, n-ar mai fi valabil faptul că →Dumnezeu răneşte← indiferent dacă omul refuză a fi rănit... şi n-ar mai fi valabil faptul că →Dumnezeu omoară← indiferent dacă omul alege să mai trăiască.

De aceea eu zic că pe om, Dumnezeu l-a dotat doar cu ►impresia◄ c-ar fi stăpân pe situaţie şi c-ar avea libertate de decizie.

1:22 ♦ Deci libertatea de decizie este doar o iluzie deşartă, pentru că omul nu face altceva decât ceea ce era dinainte stabilit pentru el, şi i se întâmplă ceea ce demult fusese scris în dreptul lui.

1:23 ♦ In felul acesta, având în vedere situaţiile grele prin care a rămas acest copil fără limbă, eu consider ca aşa era scris în dreptul lui să i se-ntâmple, ca un fel de restrişte aplicată atât lui, cât si părinţilor lui, după care ar fi de dorit ca ei să cunoască salvarea Domnului, aşa dupa cum citisem în versetele de mai înainte.

Si după cum am mai spus în alte predici, stim că orbul Bartimeu nu s-a născut orb din cauză că ar fi păcătuit părinţii lui, si nici din cauza că ar fi păcătuit el însuşi, ci pentru simplul motiv „că trebuia să se arate în el lucrarile lui Dumnezeu“ (Ioan.9:3)...

1:24 ♦ De aceea eu cred că si acest copil, lipsindu-i discernământul la vârsta lui, n-a păcătuit cu nimic înaintea lui Dumnezeu, iar părinţii lui fiindu-le ridicate păcatele prin Jertfa de la Calvar, îmi imaginez că în ei ar trebui să se arate deasemeni lucrările lui Dumnezeu. Dacă orbului Bartimeu i s-a ridicat orbirea, devenind văzător, ce motiv ar mai exista ca să nu i se ridice şi muţenia de la acest copil spre a redeveni din nou vorbitor?

1:25 ♦ Trebuie să ştiţi şi voi cum a rămas acest copil fără limbă.

Iarna trecută, în această zonă a lumii, ştiţi că au fost geruri năprasnice chiar şi înainte de a se împrimăvăra. Dar copiilor le place zăpada, si ei ies la derdeluş zbenguindu-se în fel şi chip. Au luat săniuţele, urcând vârtos la dealul din capătul localităţii, ca să coboare cu mare viteză până la marginea pădurii. Dar pe deal uitase cineva, sau pierduse, un baros de 10Kg cu coadă lungă dintr-o ţeavă inoxidabilă. Copiilor l-i s-o părut interesant un asemenea ciocan atât de mare şi greu, şi au încercat să-l ridice de coadă. Au reusit să-l menţină doar pe verticală, admirându-l plin de promoroacă. Si macar că aveau mănuşi pe mânuţele lor, acestea le îngheţau din cauza frigului ce coborâse mercurul termometrelor sub –15^ºC.

1:26 ♦ In momentul când si acest copil apăruse, ciocanul acela greu, era acolo cu promoroaca pe el. Si cum copilului îi plăcea să mănânce zăpada, şi chiar ţurţuri de gheaţă, a simţit îndemnul să lingă promoroaca de pe coada lustruită a ciocanului. Astfel că limba lui a rămas lipită de ţeava inoxidabilă (coada ciocanului), si nu mai putea s-o dezlipească. El era bine îmbrăcat, dar rămăsese cu gura deschisă şi cu limba care începea să-i îngheţe lipită de ciocan, în timp ce ceilalţi copii se tăvăleau pe jos de râs. Si el nu putea scoate o vorba ca să ceară ajutor. Doar era cuprins de groază că nu-şi mai putea recupera limba înapoi în gură, fără ca cineva să-i sară în ajutor.

1:27 ♦ După un timp copii ceilalţi şi-au dat seama că nu-i glumă. Vedeau groaza pe chipul victimei şi lacrimile ce îngheţau imediat pe obrajii lui. Au apucat unii de ciocan, şi altii de posesorul limbii îngheţate... au tras unii într-o parte, si alţii în cealalta parte... dar limba nu s-a dezlipit... limba s-a rupt, de ingheţată ce era.

Imaginaţi-vă ce coşmar pe copil... de fapt a şi leşinat... pâna l-au dus acasă, a pierdut mult sânge... cum să-i dai primul ajutor? Cum să-l bandajezi? Noroc că l-au pus cu faţa-n jos pe o săniuţă, ca să nu se înnece cu sângele care curgea.

1:28 ♦ Nu ştiu cum, dar au ajuns la dispensar unde personalul medical nu era de specialitate, făcând ce s-au priceput mai rapid. L-au dus la spital unde l-au reanimat, dar nu s-a găsit o limbă pentru transplant. Copii n-au fost întrebaţi ce s-a-ntâmplat cu limba. Astfel că reparaţia a fost în sensul de a nu mai curge sânge. N-a fost uşor nici pentru medici. Ei au trebuit să-l coase în gură cu ustensile sofisticate. Masa de operaţie fiind întoarsă pe dos ca şi cum pacientul ar fi fost aşezat pe tavan, iar chirurgul lucra de jos în sus. Ei au apreciat că numai aşa sângele n-ar ajunge să înnece copilul. Aşa au oprit hemoragia. Dar copilul a rămas fără limbă. Şi nu creşte alta la loc.

1:29 ♦ Şopârla, dacă încerci s-o prinzi, nu reuşeşti decât de coadă s-o apuci. Dar ea fuge, şi tu te alegi doar cu coada ei. Deci ea îşi lasă coada acolo unde este prinsă, deoarece ştie că-i creşte alta la loc, fiindu-i necesară probabil în menţinerea direcţiei de deplasare.

Dar la copilul acesta, măcar că-i este necesară limba pentru a mânca şi pentru a vorbi, ea nu-i creşte la loc. Aşa-i prevăzut omul în proiect să nu-i crească mădularele pierdute, indiferent de cauze.

1:30 ♦ Apoi să fi văzut cât de greu putea fi hrănit copilul. Nu se mai putea comunica cu el. Rămăsese îngrozit având de suferit şi psihic câteva zile. Dar a supravieţuit.

Medicii spun că un transplant de limbă s-ar putea face abea peste 10 ani, funcţie de faptul dacă se va găsi un accidentat decedat de la care să se extragă limba, cu condiţia ca aceasta să fie compatibilă şi acceptată. Adevărul e că nu prea sunt speranţe de reuşită din cauza imposibilităţii refacerii legăturilor nervoase, şi noua limbă să nu răspundă corect la solicitările impuse.

1:31 ♦ Primul transplant de limbă din lume a avut loc la Viena în anul 2003. Este foarte dificil a face un asemenea transplant, si nu oricine se încumetă a-l face. Medicii pe care i-am consultat înainte de a veni aici, mi-au spus ca transplantul de limbă presupune evacuarea totală a sângelui din corp deoarece nu este posibil a se opri hemoragia altfel. Exact ca la transplantul de inimă.

1:32 ♦ Chiar am cunoscut un caz de reparaţie a inimii cuiva. Ştiţi că inima are patru încăperi... doua ventricule si doua auricule. Comunicarea între cămăruţele acestea se face prin nişte valve/supape ce lasă sângele să circule doar în sens unic prin ele. O valvă din asta nu funcţiona corect si persoana respectivă risca să moară mult mai devreme decât trebuia.

1:33 ♦ Medicii au secţionat Osul Stern pe lungimea lui, dupa ce în prealabil evacuaseră tot sângele din corp. In felul acesta omul a murit. Dar numai aşa au putut deschide carcasa fără a deranja coastele. Au lucrat apoi preţ de câteva ore ca să repare inima. Când au terminat, au închis carcasa fixând cu şuruburi Osul Stern, au cusut carnea la loc, şi au introdus sângele înapoi.

Reanimarea ar fi putut să nu se producă, dar persoana semnase înainte de operaţie asumându-şi riscul. Duhul de viaţă a preluat persoana din nou în primire, aşa reparată cum era, şi cotinuă a se folosi de trup ca mai înainte, doar cu unele restricţii de efort, oboseală şi de stres.

1:34 ♦ Dar acum avem aici un copil caruia i s-a adăugat muţenia în mod fortuit, rămânând fără limbă. Parcă s-ar fi făcut o rocadă, sau un schimb. Vorbirea a fost înlocuită cu muţenia. Lucrurile nu s-au petrecut ca în cazul lui Zaharia (barbatul Elisavetei) înainte de a fi zămislit Ioan Botezatorul, ci prin suferinţă fizică.

Zaharia n-a suferit fizic. Mutenia a apărut la el fără a i se rupe limba.

1:35 ♦ Citim din Luca 1:

13. Dar îngerul Gavril i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.

18. Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă.”

19. Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună.

20. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.“

1:36 ♦ Aţi sesizat, cred, doar faptul că Zaharia ar fi fost sancţionat pentru necredinţa lui. Asta este reacţia multor cunoscători ai Bibliei. Si trist este că mulţi predicatori văd acest paravan, fără a vedea ce este în dosul paravanului.

Ce a cerut Zaharia? A cerut să i se dea un semn (Din ce voi cunoaşte lucrul acesta?)

Semnul a fost muţenia lui până la împlinirea celor spuse de îngerul Gavril.

Ghedeon a procedat la fel cerând semnul cu lâna (Judecători 6:17 şi între 36-40)

Ezechia deasemeni a cerut semnul cu umbra (2Împăraţi 20:10 Isaia 38:8).

1:37 ♦ Si-acuma să vedem când muţenia lui Zaharia a fost schimbată cu vorbirea.

Exact când s-au împlinit cuvintele îngerului Gavril.

Rezultă ca muţenia/semnul şi-a făcut datoria la Zaharia aproximativ 9 luni, dacă naşterea lui Ioan Botezatorul nu a avut loc mai devreme de 9 luni de sarcină.

1:38 ♦ Să vedem dacă-i adevarat:

59. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.

60. Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.”

63. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat.

64. În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu”.

1:39 ♦ Zaharia avea limbă pe care putea s-o foloseasca în gură, dar ceva invizibil o ţinea legată spre a nu putea vorbi, aşa dupa cum spusese îngerul Gavril pe care-l văzuse atunci. Doar vorbise cu el. Insă acum îngerul Gavril nu venise să i-o dezlege. Zaharia nu l-o mai văzut ca să-i vorbeasca şi să-i mulţumească. De aceea el a făcut o cântare închinată Domnului, pe care o puteţi citi începând cu versetul din Luca 1:67.

1:40 ♦ In cazul nostru, nici un înger nu a vestit ce urma să i se-ntâmple copilului acestuia, înainte ca el să fi rămas fără limbă. Dar un înger tot a fost la lucru împlinind în mod tacit ce era scris în Carte, că altfel nu avea cine să împingă copilul acolo sus în deal şi să-l îndemne a linge promoroaca de pe coada ciocanului. Si a trecut de atunci mai bine de 5 luni. Oare ce trebuia să se petreacă în perioada asta, spre a fi salvat copilul de la muţenie? Greu de răspuns.

1:41 ♦ Dar eu cred că nunta nu degeaba nu s-a putut ţine la restaurant... si nu degeaba am fost invitat eu aici... si nu degeaba au venit aşa de mulţi oameni. Ceva trebuie să se întâmple... că pe unde sunt eu invitat, mereu se întâmplă câte ceva. Am senzaţia că Domnul vrea din nou să-Si arate Slava Sa în această adunare ad-hoc. Si încă nu ştiu ce am de făcut. Astept un îndemn... care a şi venit.

1:42 ♦ Parcă văzusem nişte capre ce păşteau frunzele copacilor de pe marginea drumului, aproape de poiană... vedeţi vă rog dacă mai sunt pe-acolo!... Minunat... Aş vrea să-mi aducă cineva, clopoţelul de la una din ele... Sper să nu se supere propietarul...

Multumesc frumos baiete! Ai fost foarte rapid. Fii binecuvântat!

Dar ce voi face cu clopoţelul? că am nevoie doar de limba lui. Cum o extrag?

Are cineva o surubelniţă mai mare?... Cine-i propietarul maşinii din apropiere?... Trebuie să ai ceva scule prin portbagaj... Te rog frumos!... Aştept. Am răbdare...

Multumesc. Stai aici că ţi-o înapoiez imediat. Dar până când desfac eu limba clopoţelului, uită-te în gura copilului să vezi dacă îi lipseşte limba sau nu!... Lipseşte? Esti sigur?... Spune tuturora că nu-i minciună!

1:43 ♦ De fapt toţi nuntaşii împreună cu localnicii din apropiere cunosc situaţia, şi că nu facem circ de dragul popularitaţii.

Iată că am reuşit să extrag limba din clopoţel, deşi în mod logic nu cred că se poate face transplantul cu aşa ceva. Orice medic chirurg ar zice că-s un pic deplasat mintal dacă i-aş propune să facă transplantul cu asemenea limbă metalică.

Era să uit. Am o piuliţă în buzunar... o voi lega cu şiretul de la pantof... şi o leg aici în clopoţel... Facem proba... Se aude clinchetul? Se aude.

Du-te băiete să pui înapoi clopoţelul la capra de unde l-ai luat!...

Deci capra n-a rămas fără clopoţel, dar ne-am ales cu limba metalică din el...

1:44 ♦ Doamne Dumnezeul meu, ai văzut că am făcut ce m-ai îndemnat... dar nu mă lăsa să mă fac de ruşine şi să creada oamenii aceştia că-s dezechilibrat mintal. Arată-mi ce să fac încontinuare! Eu ştiu că Adam devenise om din carne, măcar că l-ai făcut din lut. Lutul l-ai transformat în oase cu carne pe ele, si abea după aceea l-ai însufleţit. Eu cred că poţi să transformi si limba metalică în carne, pentru a o pune la loc în gura copilului acestuia. Arată-Ţi Slava Ta Doamne, să afle lumea ca Tu esti Acelaş Dumnezeu de la început si până la sfârşit.

1:45 ♦ Dumnezeu l-a transferat pe Adam din lumea lucrurilor care nu se văd, în lumea lucrurilor care se văd. Dar cum a făcut EL aceasta? Adam a fost trecut prin gândurile Lui. Adica pentru a face din ceva invizibil, în altceva vizibil si palpabil, acel ceva trebuia să suporte o prelucrare într-un interior unde suferea nişte transformări. Interiorul prin care a fost trecut Adamul invizibil, era gândul lui Dumnezeu, ca să-l scoata vizibil, făcut din lutul pamântului. Deci Adam fusese în lucrurile nevăzute, de unde a fost extras, şi adăugat în lucrurile vizibile. Si era tot Adam.

1:46 ♦ Aşa şi cu limba clopoţelului. Eu am extras-o de acolo de unde ea se manifesta ca o limbă cu un scop anume de a marca prezenţa caprei undeva, prin clinchetul auzibil, si sunt convins că trebuie trecută prin ceva, încă nu stiu prin ce, ca să fie adăugată acolo unde lipseşte acum limba băiatului, cu un alt scop de a-l ajuta la mestecat mâncarea şi la revorbire.

Este destul de greu pentru mine ca să pricep cum s-ar putea face transformarea.

Dar cred că pentru Dumnezeu nu este greu deloc.

Inţeleg că ar fi exact cum s-au petrecut lucrurile cu Isaac, fiul făgăduit lui Avraam.

1:47 ♦ Ce era Isaac, si unde era el, atunci când Domnul făgăduia lui Avraam că din Sara va avea un prunc? Stim prea bine că Avraam şi Sara erau foarte bătrâni, si că la vârsta lor, în mod logic si raţional ar fi fost imposibil să mai apară vre-un copil.

1:48 ♦ Citim din Geneza 18, ca să ne convingem:

10. Unul dintre ei (Dumnezeu) a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.

11. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.

12. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”

13. Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?”

14. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”

1:49 ♦ Deci dacă Sarei i s-a părut complicat, ea a judecat din punct de vedere logic şi rational. Si aşa este. Ea avea 89 ani şi de mult nu mai avea rânduiala femeilor. Cum să mai zămislească? Avraam avea 99 ani. Era prea bătrân pentru a mai procrea.

Dar la Domnul nu era greu de loc. Dacă EL a promis ca-l scotea pe Isaac din lucrurile care nu se vedeau, ca să li-l dea lor vizibil şi palpabil, lor nu le rămânea altceva de făcut decât să asiste la împlinirea făgăduinţei.

1:50 ♦ Si pun din nou întrebarea:

Unde era Isaac, si ce era el atunci când Domnul făgăduia lui Avraam că din Sara va avea un prunc? Unde putea să fie el decât în Avraam şi în gândurile lui Dumnezeu.

Isaac era o sămânţă, un Cuvânt a lui Dumnezeu, o făgăduinţă, o promisiune.

Dar promisiunea asta trebuia trecută printr-un interior ca să se împlinească şi să fie adăugată în familia lui Avraam. Deci sămânţa trebuia extrasă din Avraam, trecută prin interiorul (burta) Sarei, de unde după 9 luni să apară pruncul Isaac cu o altă formă/înfăţişare, faţă de cum intrase. Deci Isaac intrase în burta Sarei sub formă de sămânţă/cuvânt, si ieşise sub formă de om.

Am explicat mai amanunţit în predica „Spune că esti sora mea”.

1:51 ♦ Este exact ca si cum în găină intră grăunţe de porumb, si din ea ies ouăle. Exact ca şi cum pentru a face rost de lapte, introduci în vacă nişte iarbă.

Si ştim că iarba nu-i totuna cu laptele, nici grăunţele nu-s totuna cu ouăle.

Acuma de ce n-ar fi posibil ca limba clopoţelului să treacă prin ceva să devină limba copilului? Dar ce va fi acel ceva prin care să treacă?

Chiar nu ştiu să răspund acum la întrebarea asta.

Si mă mai găndesc la ceva şi mai interesant. Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, Se afla ca o Sămânţă în David, de unde este extrasă când David era înmormântat, ţinută apoi câteva viacuri Undeva, după care este introdusă în burta Mariei. Această Sămânţă/Cuvântul iese apoi din Maria sub formă de OM ca să se adauge lumii acesteia, spre a fi Mântuitorul ei.

1:52 ♦ Cred că seamănă cu pilda Grâului. Grăuntele de Grâu căzut în pământ, moare si putrezeste, dar din el este extrasă esenţa lui ce se ridică printr-un pai (trecută prin interiorul paiului) ca să se adauge din nou la lumea boabelor de deasupra pământului, sub formă de spic cu mai multe boabe. Deci prin paiul tubular trecuse esenţa, ce nu-i totuna cu bobul de Grâu. Dar a devenit Grâu. Esenţa invizibilă transformată în Grâu.

Împăratul David moare, dar din el iese Esenţa devenind Împăratul Iudeilor (Isus).

1:53 ♦ Ce era Cuvântul lui Dumnezeu? Era Esenţa/Sămânţa din care trebuia să apară Fiul Omului.  Esenţă/Cuvânt/Sămânţă ce trebuia să treacă printr-un interior feminin, spre a ieşi sub formă de OM.

Ce/Cine era în David? Era Dumnezeu sub formă de Duh Sfânt, de Sămânţă, de Cuvânt. Acest Duh/Sămânţă/Cuvânt era Esenţa ce urma să capete trup uman, şi să devină Impăratul Iudeilor. De ce? Pentru că şi David fusese Impăratul Iudeilor.

1:54 ♦ Dintr-un Impărat trebuia să iasă tot un Impărat. Fiul Omului era Sămânţă de Impărat. Era Cuvântul care se manifestase în David. Când David a murit, Cuvântul a ieşit din el ca să capete Trupul pregătit a se naşte din Maria, aşa după cum fusese scris în Scripturi. „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un Trup” (Evrei 10:5).

Si din punct de vedere logic şi raţional Cuvântul nu-i totuna cu Trupul. Dar Logica si Raţiunea au fost înlăturate din calea planului lui Dumnezeu.

1:55 ♦ Ce era Domnul Isus Hristos înainte de a deveni o Zidire ieşita din Maria? A fost o  Sămânţă în interiorul lui David. Dar ca să ajungă în interiorul lui David unde/ce era? Era Cuvântul scris în Scripturi şi rostit prin prooroci. Ce scria despre EL, si ce vorbeau proorocii despre EL? Scria şi vorbea tot ce trebuia să se întâmple cu EL în perioada de timp cât urma să Se afle în Trup de lut. Scria Acolo despre felul cum avea să fie zămislit... cum, unde şi din cine să se nască... copilaria, adolescenţa, maturitatea... semnele si minunile care trebuia să le împlinească... patimile, răstignirea, moartea şi invierea...  înălţarea şi întoarcerea ca Duh Sfânt. Toate astea trebuiau să se împlinească întocmai. Tot ce fusese prevăzut în Scripturi era obligatoriu a se îndeplini. „Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvintele mele nu vor trece”. Si nu se prevedea în Scripturi alte variante, decât o variantă unică.

1:56 ♦ Exact ca în cazul Sodomei şi Gomorei. Acele cetăţi nu puteau fi distruse decât după extragerea lui Lot din ele. Dacă el nu pleca de acolo, îngerii nu puteau împlini misiunea lor.

Ne convingem citind următoarele:

„Grabeşte-te de fugi în ea (cetatea Ţoar), căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo” (Geneza 19:22).

Era o condiţie pe care îngerii trebuiau s-o respecte. Ei nu puteau nimici Sodoma şi Gomora, pâna ce Lot nu ajungea în Ţoar. Dar dacă el a ajuns acolo, îngerii au putut dirija ploaia de foc spre a nimici cele două cetăţi.

1:57 ♦ De aceea eu cred că nici în cazul nostru nu trebuie să ne poticnim de logică şi de raţiune. Eu nu văd nici o piedică în transformarea limbii metalice în limbă de carne. Insă nu văd interiorul prin care să treacă spre a fi prelucrată. Transferarea din interiorul clopoţelului în gura copilului este condiţionată de trecerea printr-un alt interior.

1:58 ♦ Mult înainte de a ajunge la Refidim, după trei zile de la ieşirea din Marea Roşie, poporul lui Dumnezeu a ajuns la Mara (Exod 15:23). Aici era apă, însă nu bună de băut. Chiar si astazi apele de aici sunt reputate ca cele mai rele si mai amare ale Sinaiului, datorita conţinutului lor în sulfat de calciu. Moise a aruncat în apă „un lemn” si apa devine bună de băut (Exod 15:23-25).

1:59 ♦ Ce legatură are lemnul cu apa? Logic si raţional nici un lemn nu schimbă calitatea apei. Si totuşi apa a devenit bună de băut atâta timp cât poporul a avut nevoie de ea.

Moise nu s-a poticnit de logică, nici de raţiune. Lemnul a fost adăugat apei tocmai ca apa să devină bună de băut. Aşa gândise Moise, şi aşa se împlinea. În interiorul gândului său fusese dorinţa de a asigura poporului însetat, apa potabilă. Această dorinţă a încolţit ca sămânţă în gândurile lui, s-a dezvoltat de la Marea Roşie până la Mara, iar în final l-a îndemnat să arunce lemnul ce nu fusese fermecat. Dar apele amare au devenit bune de băut.

1:60 ♦ La fel a făcut si Elisei. El a vindecat apele de la Ierihon cu sare nefermecată.

Citim din Biblie la 2Regi 2:

19. Oamenii din cetate au zis lui Elisei: „Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă.”

20. El a zis: „Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus.

21. Apoi s-a dus la izvorul apelor şi a aruncat sare în el şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.”

22. Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.

1:61 ♦ Sarea a fost adăugată pentru totdeauna apelor Ierihonului, deoarece Elisei nu a specificat pentru cât timp să fie ele vindecate. Si auziţi că Domnul vorbise, nu Elisei, măcar că din gura lui Elisei se auzeau cuvintele.

Tot fără nici o logică şi nici o raţiune, Elisei aruncă şi el un lemn în apa unde se pierduse fierul de la un topor, pentru a face ca toporul să iasă la suprafaţă:

„Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul de la secure a plutit pe apă” (2Împăraţi 6:6).

Acuma eu gândesc ca fierul extras din clopoţel se poate adăuga pe post de limbă în gura baieţelului care-o aşteaptă fără să mă împiedic de logică şi de raţiune.

1:62 ♦ La Nunta din Cana Galileii, Domnul a introdus apă potabilă în vase de lut, si s-a scos din ele vin de cea mai bună calitate (Ioan 2:1-10). Apa a trecut prin interiorul vaselor de lut, unde a fost transformată la clipeala ochilor. Domnul a folosit un interior unde îngerii au prelucrat materia primă, şi anume apa, ca s-o transforme în vin de cea mai bună calitate. Foarte interesant... Domnul a folosit altfel de interior decât cel al ►viţei de vie◄ prin care de obicei trece apa din sol spre a fi transformată în strugurii necesari facerii vinului.

1:63 ♦ Dar apa era chiar EL. Vinul era tot EL. Şi EL era Cuvântul. Deci Cuvântul a fost trecut prin acele vase de lut, pentru a Se transforma din apă în vin. Cuvântul Se transformă funcţie de dorinţă, funcţie de Sămânţa care încolţeşte în gând.

Ingerii Domnului au transformat apa în vin, la nunta din Cana Galileii, si l-au adăugat băuturii care tocmai se terminase. Ei au ignorat complet logica si raţiunea.

Apa a fost transformată în vin, şi ucenicii rămăseseră ca la dentist.

1:64 ♦ In poiana aceasta a fost tot o nuntă. Si ce dacă eu vreau ca limba asta extrasă din clopoţel s-o adaug în gura băieţelului, ca să se folosească de ea? O voi pune în gura lui, si el va avea limbă, si va putea vorbi. Aşa simt îndemn din partea Domnului. Asta-i dorinţa mea care a încolţit în gândurile mele. Dorinţa nu ştiu de unde a venit, dar ea s-a instalat ca o sămânţă în gândurile mele şi se dezvoltă. Sigur că la un moment dat voi şti ce am de făcut pentru ca limba extrasă din clopoţel să se transforme în limbă de carne. Ingerii vor lucra la limba asta de la clopoţel fără a ţine cont de logică sau de raţiune ca s-o transforme si s-o adauge în gura baiatului. Eu nu ştiu cum, dar ei vor şti cu certitudine.

1:65 ♦ Elisei a adaugat o scăldare de 7 ori în Iordan pentru Namaan Sirianul astfel încât lepra să nu se mai manifeste în carnea lui. Si lepra s-a retras de la Sirian. Acelaş Elisei a adaugat la acea lepră extrasă din Namaan, un blestem asupra lui Ghehazi, si lepra s-a lipit de el si de toata sămânţa lui (2Regi 5:19-27).

Lepra fusese adăugată la Namaan Sirianul într-un fel în care Biblia nu explică, si a fost extrasa de la el prin scaldare în Iordan. Apoi a fost adaugata lui Ghehazii prin blestem. Si duhul de lepra a executat întocmai fără a ţine cont de logică sau de raţiune.

1:66 ♦ Ce este Sămânţa? Este un potenţial de zămislire şi de dezvoltare, un potenţial de transformare, un potenţial de a deveni ceva care să fie dotat cu acelaş fel de sămânţă.

Sămânţa conţine toată informaţia despre noul individ ce urmează să apară din ea.

Dacă Adam fusese un Cuvânt/Sămânţă în gândurile lui Dumnezeu înainte de a fi OM, iată că Cuvântul/Sămânţa a avut potenţialul de a se dezvolta, de a se transforma, de a deveni OM cu sămânţă de acelaşi fel pentru perpetuarea speciei umane.

1:67 ♦ Ajungem astfel la concluzia că Sămânţa, oricare ar fi ea, cuprinde cartea tehnică a viitoarei zidiri dumnezeieşti. Sămânţa este Cartea scrisă pentru viitorul individ. În Sămânţă este proiectul de zidire, procesul tehnologic, încercările prin care trebuie să treacă viitorul individ, perioada de existenţă, relaţiile care trebuie să le aibă, scopul pentru care trebuie să existe, misiunea de executat, perioada de garanţie, duhul sau duhurile care trebuie să ia în primire individul, casarea (sau reutilizarea, ca în cazul lui Avraam şi a Sarei care au fost întineriţi înainte de împlinirea centenarului de viaţă) şi multe alte amănunte.

2

2:1 ♦ Ce eram eu sau tu, ori tu, sau oricine din noi, înainte de a fi fost în interiorul mămicilor noastre? Eram nişte seminţe undeva în interiorul taţilor noştri. Aşa se face că neîntrebându-ne nimeni dacă vrem să devenim oameni, numai ne-am pomenit că eram transferaţi dintr-un interior în altul, de la odihnă către suferinţă. În felul acesta eram zămisliţi fără voia noastră, şi zidiţi, ţesuţi în chip ciudat căpătând altă formă aşa după cum explică David în Psalmul 139:16 şi Iov în capitolul 10:

2:2 ♦ „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în Cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.”

8. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime…

9. Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul;

10. Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?

11. M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;

12. mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

18. Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele?

2:3 ♦ Ce este omul? Este o zidire Dumnezeiască în care locuieste cel puţin un duh.

In îndrăcitul din ţinutul Gadarenilor (Matei 8:28-32) locuia o legiune de demoni. Adică în zidirea aceea încăpuseră 6000 de duhuri rele, întunecate, care îl făceau a se manifesta în mod ciudat, ca un dezechilibrat mintal.

Ce a făcut Domnul pentru ca acel om sa fie vindecat de boala lui? L-o dus la spital? Nicidecum. O umblat cu el pe la mănăstiri si prin preoti? Nicidecum. O apelat la vrăjitori? Nicidecum. O îndemnat părintii lui să se pocăiasca? Nicidecum. O pus trupul acela să facă metanii, să aprindă lumânari si să înalţe rugăciuni pe la biserici? Nicidecum. O îndemnat pe alti oameni să se unească în rugăciune pentru el? Nicidecum. EL a făcut evacuarea duhurilor acelea, din acea zidire. Nu are importanţă unde s-au instalat demonii după ce-au iesit din om. Important este că prin evacuarea lor, omul s-a însănătoşit, şi stătea la picioarele Domnului (Marcu 5:15 Luca 8:35).

2:4 ♦ Cum s-au manifestat porcii din turma în care intraseră demonii? Ei s-au manifestat funcţie de cum erau duhurile care puseseră stăpânire pe ei. Dacă duhurile erau nebune, au înnebunit si porcii, de s-au prăvălit în mare. Inainte de a intra duhurile acelea nebune în ei, porcii nu încercaseră niciodată a face asemenea gesturi. Ei ştiau riscul apropierii de marginea prapastiei. Duhurile care-i conduceau nu i-ar fi îndemnat niciodata să depăşească marginea în mod periculos. Dar duhurile nebune au îndemnat porcii să facă ce trebuia să facă cu omul, dacă mai ramâneau în el, mai devreme sau mai târziu.

2:5 ♦ Orice trup, fie el om sau animal, pasăre sau peşte, ori insectă, etc... este o zidire ce se manifestă funcţie de ce îndemnuri primeşte din partea duhului care o stapâneşte. Dacă duhul este distorsionat, trupul în care locuieste se va manifesta în mod ciudat, distorsionat. Dacă duhul este de boală, trupul va avea de suferit acea boală.

Ce făcea duhul de lepră cu trupul lui Namaan Sirianul? Se manifesta în carnea lui astfel încât aceasta era albă ca zăpada, si suferea întreg trupul. Prin scaldarea de 7 ori in Iordan, s-a facut evacuarea duhului de lepra, si Sirianul Namaan a cunoscut vindecarea. Dar duhul de lepră plutea în aer negăsindu-şi rostul.

2:6 ♦ Prin blestemarea lui Ghehazi, duhul de lepră a primit aprobarea să se folosească de trupul lui. Cum arăta carnea lui Ghehazii din momentul acela? Devenise albă ca zăpada, în mod instantaneu (2Regi 5:27). De ce? Trupul se manifesta funcţie de cum era duhul ce pusese stăpânire pe el.

2:7 ♦ Este exact cum se manifestă fierul când coroziunea pune stăpânire pe el. Fierul rugineşte şi se macină. Aceasta este boala fierului. Cum se face evacuarea coroziunii? Sau cum ajunge coroziunea sa nu mai aibă putere asupra fierului? Se adaugă un strat de ulei, ori de vaselină, sau niste grăsime pe suprafaţa fierului, ori se afumă cu cărbuni. De ce? Pentru că coroziunea apare doar când Oxigenul intră în contact direct cu suprafaţa fierului. Astfel că fumul de cărbuni, vaselina, grăsimea sau uleiul, se comportă ca un scut protector, si Oxigenul nu mai poate să-l atace.

2:8 ♦ Ce-i trebuie omului ca să nu-l atace duhurile rele? Un scut protector.

Cine este Scutul? Domnul este Scutul nostru (Psalm 89:19).

2:9 ♦ Pentru ca un om să facă nişte fapte reuşite, ce se adaugă la el? Se adaugă pricepere şi înţelepciune, si roadele lui vor fi pe măsura priceperii introdusă în el.

Ca să asistaţi la predicile mele cu atât de mult interes, ce a adăugat Domnul în mine? A adăugat înţelepciune. Altfel eu habar n-aş avea ce sa vă spun, si voi n-aţi avea ce asculta de la mine. Aşa că toate meritele sunt ale Lui. Eu n-am nici un merit.

2:10 ♦ Ce merite a avut Avraam că s-a înmulţit atât de mult cât numarul stelelor de pe cer? Nici un merit. Sămânţa lui a fost adăugată Egptului (introdusă în Egipt) timp de 400 ani ca să iasa din Ţinutul Gosen un milion de oameni, apoi a fost adăugată Pustiei Sinai (introdusă în pustie) ca să iasă de acolo (dupa 40 ani), 20 milioane de oameni. Nu-i totuna să introduci 75 suflete in Egipt ca să scoţi un milion, şi nici să scoţi apoi o mulţime cât numărul stelelor de pe cer, din peninsula Sinai. Deci a introdus un numar mic de oameni si a scos un numar mare, după care într-un timp chiar mult mai scurt a scos un numar extraordinar de mare de oameni.

Poporul a fost trecut prin doua interioare care nu le aparţineau. Mai întâi prin Ţinutul Gosen din Tara Egiptului, si apoi prin Pustia Sinai.

2:11 ♦ Prin ce sânt trecuti aleşii Domnului ca să ajungă în Rai? Prin suferinţe si multe necazuri. Aşa am găsit scris în Fapte 14:22.

Iosif a trebuit extras din familie, sa treacă prin temniţă (introdus în temniţă) ca să ajungă apoi la conducerea Egiptului timp de aproximativ 80 ani.

2:12 ♦ Trebuie să ştiţi că Iosif a trăit 110 ani. La 17 ani a fost vândut Ismaieliţilor care l-au dus în Egipt şi revândut lui Potifar. A slujit lui Potifar timp de 11 ani. Apoi după doi ani de temniţă, Faraonul vremii de atunci îl scoate ca să-l pună la conducerea Egiptului. Iosif avea atunci vârsta de 30 ani (Geneza 41:46). Şi Biblia nu spune că ar fi fost înlăturat de la putere, nici că ar fi renunţat de bunăvoie.

2:13 ♦ Si exemple ar fi o mulţime în Biblie, prin care se poate demonstra adăugarea, transformarea, si predestinarea.

Moise a trebuit introdus într-un coş ce plutea pe apă ca să ajungă în familia lui Faraon. După 40 ani a trebuit introdus singur în pustie (alţi 40 ani) pentru ca să ajungă la conducerea poporului Domnului, încă o perioadă de 40 ani.

David a trebuit ţinut într-o familie săracă înainte de a fi uns Împărat.

Solomon a trebuit ţinut în familia Împăratului înainte de a fi uns Împărat.

Domnul Isus Hristos a fost în familia lui Iosif (tâmplarul) înainte de a Se descoperi ca Salvator, ca Mântuitor, ca Vindecător, ca Invierea şi Viaţa.

2:14 ♦ Avem aici un recipient în care a fost apă minerală. E bine ca are dop cu filet. Mă bucur ca-i din sticlă şi nu-i din plastic. O să vedeţi de ce. Este sticlă transparentă... se vede prin ea... dar important este că avem un interior în care se poate pune ceva şi bănuiesc că se poate scoate altceva.

Punem limba de la clopoţel în sticla asta, si înşurubăm dopul... Se vede? OK.

Zbatem sticla spre a se auzi zgomotul limbii metalice ce se loveste de pereţii sticlei. Apropii microfonul... Se aude bine? OK. Deci stiţi ca în interorul sticlei se află limba metalică de la clopoţel. Si am introdus-o prin gura sticlei. Dar vreau s-o scot prin alt loc, ca să nu mai deşurubez dopul. Aşa vreau eu. Problema e că sticla nu este prevazută cu un alt orificiu.

2:15 ♦ Cine ştie să spargă sticla asta în aşa fel încât limba clopoţelului să iasa prin alt loc?

Haideti, să n-o sparg eu!... Incearcă mirele?... Mireasa?... De ce? Vă e frică?...

Puştiule, vino tu aici să te învăţ cum să spargi sticla uşurel, astfel încât să se detaşeze doar fundul ei... Hai, că auzi bine si înţelegi, macar ca nu poţi vorbi încă. Fii curajos! Imi place că nu eşti timid... Uite, ţii sticla de gâtul ei si loveşti uşor de piatra asta, aşa cum fac eu acum. Dacă vezi că nu se sparge, lovesti din ce în ce mai cu putere.

Iată că avem şi ochelari de protecţie... Multumesc pentru intuiţie!...

2:16 ♦ Acum că ai ochelari... iată şi mănuşile de astă-iarna, ca să fii protejat şi la mâini... cu grijă şi cu răbdare loveşti încet... şi nu se sparge. Înc-odată un pic mai tare... Oh. A fost prea tare. Te-ai speriat?... Nu? Bine... Dar printre cioburi nu-i limba clopoţelului. Vezi dacă a rămas în restul sticlei!... Nu-i?... Dar unde-i?... Voi o vedeţi pe undeva?... Nimeni n-o vede?... Trebuie sa fie pe aici. Doar n-o intrat în pământ.

Spune-mi te rog cum te cheamă!... Cum ai zis?... Daniel?... Minunat. Şi ştii Cine te-o reparat?... Nu ştii?... Iti spun eu. Domnul Isus Hristos.

Fără aplauze... Abea acum aţi observat că Daniel are limbă şi poate vorbi?

2:17 ♦ Daniel are limbă şi poate să vorbească. Uitaţi-vă că nu se mai satură de povestit... Lacrimi de bucurie... Va putea merge şi la şcoală...

Eu n-am putut să fac nimic. Absolut nimic. Nu eu am transformat limba clopoţelului în limbă de carne. Domnul are toate meritele, nu eu. Lui să-i daţi slavă... si să vă botezati în Numele Domnului Isus Hristos. EL este Salvatorul. EL este Mântuitorul. EL este Vindecătorul. Aleluia!

2:18 ♦ Acum judecati si voi. Am putut eu cu de la mine putere să rostesc ce voiam să fac, şi să se împlinească? Domnul a vorbit prin gura mea.

Si EL zice: „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele” (Isa.55:11).

Bănuiesc eu că sunt Gura Lui dacă EL prin mine vorbeşte, si ce vorbeşte se şi împlineşte. Si nu mă laud, dar ati observat si voi că tot ce am rostit s-a petrecut întocmai. Limba clopoţelului de la capră s-a potrivit în gura lui Daniel, fără operaţie chirurgicală, fără a curge sânge, fără durere, fără suferinţă. La spital, un transplant de limbă presupunea multă suferinţă din partea lui Daniel, mai ales ca trebuia să treacă prin moarte pe toata perioada operaţiei. Nici un medic n-ar fi luat o limba de clopoţel ca s-o facă funcţionabilă în gura lui Daniel, oricâte facultăţi de medicină ar fi urmat.

2:19 ♦ Mi-am amintit ceva...

Am fost întrebat de unde ştiu eu că în pustie nu erau două stânci, si cum dovedesc că era numai una, atâta timp cât n-am discutat personal cu Apostolul Pavel.

Răspunsul e simplu.

Cum s-au format stâncile? Cum au luat ele fiinţă? Prin adăugare de lavă vulcanică.

Ce era Dumnezeu? Era un foc mistuitor (Deuteronom 4:24). De unde ieşea focul? Din interiorul pământului, si arunca lava incandescentă la mari înălţimi de unde cădea ca o ploaie de foc, tot aşa cum căzuse la Sodoma si Gomora.

Ce se întâmpla cu lava vulcanica cazută pe pământ? Se răcorea si se pietrifica.

Tot muntele Horeb aşa a luat formă şi înfăţişare. Toţi munţii au fost formaţi din lavă vulcanică care se tot adăuga prin cădere în diferite locuri, chiar şi pe unde mai căzuse cu ceva timp înainte. Astfel că peste lava răcorită şi pietrificată se adăuga o alta cantitate de lavă topită care urma să se răcorească si ea, transformându-se în cremene/granit.

2:20 ♦ Poate că vulcanul de la Horeb a izbucnit devenind activ chiar în perioada cât Moise păştea oile în cei 40 ani cât fusese fugar dinaintea lui Faraon (dupa omorârea Egipteanului). Rugul aprins din care-i vorbea Dumnezeu putea să fie chiar o picătură de lavă vulcanică de câteva tone ce ardea şi nu se mai stingea. Dumnezeu era în fiecare picătură vulcanica de acest gen. In felul acesta nu este nevoie să discut cu Pavel ca să-mi dau seama că Muntele Horeb s-a format din nenumărate picături de lava ce se dovedeau a fi Dumnezeu. De aceea tot muntele era o Stânca uriaşă, şi de aceea Pavel a ştiut ca Stânca/Muntele era Hristos.

2:21 ♦ Duhurile nu au cum să moară. Dar nu trebuie generalizat.

O parte din duhuri au fost necesare doar ca ceva auxiliar, până la împlinirea întregului scenariu, întregului plan a lui Dumnezeu. Planul, odată finalizat, duhurile auxiliare devin de prisos, si chiar ar încurca elaborarea restului de plan. Pentru a se evita asemenea situatie, Domnul le trimite la Gheena, sau le stocheaza într-un loc de rezervă, de unde le-ar m-ai putea reactiva în refolosirea lor spre împlinirea altui plan.

2:22 ♦ Unii religiosi recunosc ca duhurile nu se pierd, dar explică destul de ciudat precum că ele capătă experienta prin reâncarnare, si se dezvoltă în interesul Domnului. Asta ar suna ca si cum ar da dreptate evoluţionismului.

In realitate duhurile nu pot fi educate spre evoluţia lor.

2:23 ♦ Domnul Isus era/este un Duh, generator de sumedenie de alte duhuri, care nu a avut nevoie de şcolarizare de nici-un fel, nu numaidecât teologică. EL îi învăţa pe toti cei care studiaseră în şcoli teologice, măcar ca nu fusese absolvent al vre-unei şcoli în prealabil. Si cum EL este Stăpânul tuturor duhurilor, pentru că din EL purced, si pentru că toate duhurile sunt madularele Sale, rezultă ca ele nu capătă nici o experienţă prin reâncarnare, ci pur si simplu ele execută ce era dinainte stabilit.

2:24 ♦ Duhul iesit din gura lui Dumnezeu, este slobozit împreună cu rostirea cuvântului/expresiei privitor la ce trebuie să facă, la sarcina lui. Daca i se schimbă sarcina/misiunea, el devine un duh schimbat care v-a face altceva faţă de ce făcuse cu altă ocazie. Prin rostire i se dă inclusiv si putere de împlinire.

2:25 ♦ Duhul care se instalase în Proorocii lui Baal ca un duh de minciună, înainte de şedinţa cu îngerii, fusese un duh oarecare. Biblia nu explică faptul ca acel duh era expert în aşa ceva, ci el a căpătat puterea de distribuţie a minciunii în proorocii lui Baal prin intenţia Domnului de a împlini aşa ceva.

2:26 ♦ Stim ca Domnul este Pâinea (Ioan 6:35). Si noi mâncam Pâinea asta în fiecare zi, fără să băgăm de seamă că-L  mâncăm pe EL. Mai ştim că acelaş Domn este Inceputul si Sfârşitul (Apoc.22:13). Dacă Pâinea este Sfârşitul unui adevarat proces tehnologic, să vedem care-i Inceputul acestui proces.

Pâinea presupune ca mai întâi să ai din ce-o face. Deci îţi trebuie Grâu pe care să-l macini, din care rezultă făina. Aluatul se face din făină la care adaugi apă si drojdie. Si nu-i deajuns ca să ai Pâinea. Mai trebuie si un cuptor, dar nu rece. Ca să-l încalzesti la o temperatură de coacere a aluatului, trebuie si focul. Ca să ai foc, îţi trebuie lemne sau cărbuni (mai nou, nişte rezistenţe electrice de mare putere). Si încă n-am ajuns să vedem începutul.

2:27 ♦ Ca să-l vedem trebuie să ştim cum se fabrică/înmulţeşte Grâul. Dacă-l iei doar din Hambar în scopul consumului, el se va epuiza. Deci trebuie să-l mai şi înmulţeşti. Asta presupune că trebuie să ai un teren arabil în care să-l sameni, să-l aştepţi ca să răsară, să-l urmareşti când se coace, să-l treieri si să-l introduci din nou în hambar gata înmulţit. Si tot nu-i deajuns ca să vedem începutul. In terenul fertil trebuie să fie prezentă si Apa. De unde vine Apa? Din cer. De ce ne trebuie Apă? Fără Apă, Grâul nu încolţeşte si nu se formează paiul prin care să lucreze seva spre a forma spicul cu mai multe boabe. Deci Apa ar fi Inceputul. Si aflăm că Domnul este si Apa (Ioan 7:37).

2:28 ♦ Aşadar Domnul fiind Apa la început, devine Pâine la sfârşit. Iar noi o mâncam, şi mai bem şi apă. Consumăm Inceputul şi Sfârşitul.

Intre Inceput şi Sfârşit găsim: hambarul, terenul agricol, munca omului, ploaia, Grâul si paiele, secerişul, moara de măcinat, făina, drojdia, lemnele, focul si timpul. Toate acestea se găsesc în Domnul. Si noi nici nu băgăm de seamă.

2:29 ♦ Citim ca să ne convingem:

„Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51).

Aţi văzut că Pâinea este Trupul Lui? Aţi văzut. Noi fiind mădularele Lui, ne hranim/alimentam din Trupul Lui.

2:30 ♦ Pe muntele unde Avraam era în situaţia de a jertfi pe Isaac (ardere de tot) înaintea Domnului, nu mai era nici un martor ocular.  Nimeni care să confirme ca adevărate toate evenimentele petrecute acolo. Un sceptic ar putea spune că din lipsa dovezilor incontestabile, Avraam putea veni înapoi la slugile lui cu tot felul de povestiri închipuite, care să nu se fi întâmplat cu adevărat. Şi măcar că are dreptate, este imposibil să nu dăm crezare la ce a rămas scris în Biblie. De-ar veni legiuni întregi de sceptici care să susţină ca neadevărate evenimentele de atunci, nu vor putea distruge credinţa că ele s-au petrecut întocmai cum au fost relatate, în pofida lipsei dovezilor.

2:31 ♦ Eu predic şi spun multe lucruri pe care pot să le dovedesc sprijinindu-mă de versete Biblice. Dar unele lucruri pe care le spun n-am cum să le dovedesc cu nimic. Parte dintre ele aţi văzut că se şi împlinesc, dar sânt şi situaţii ambiguie care nu le putem pricepe tot aşa cum nimeni pe vremea lui Isaia nu-l înţelegeau de ce spunea el că o fecioară va naşte pe Mântuitorul nostru. Era ceva nefiresc ca o fecioară să mai şi nască. Şi oamenii de atunci n-au văzut împlinindu-se ce spunea Isaia, dar după 700 ani, adică după 17 generaţii şi jumătate, se întâmpla aievea. Fecioara Maria Îl năştea pe Domnul.

2:32 ♦ Spun asta pentru c-am fost întrebat de unde ştiu eu unele lucruri pe care nu le cunosc teologi renumiţi. Habar n-am de unde ştiu, dar dacă nu s-au împlinit până acum, ştiu sigur că se vor împlini. Dar vă voi explica cu altă ocazie despre ce-i vorba.

2:33 ♦ Voi spune acum ceva referitor la acel Pereţ (Fares) care trebuia să se nască neapărat din Tamar, şi deasemeni neapărat din sămânţa lui Iuda.

Er şi Onan erau copiii lui Iuda, tot aşa cum era şi Şela. Ei erau Sămânţa/Urmaşii lui.

Ei erau purtători de acelaş fel de sămânţă ca şi al tatălui lor. Numai că Şela era prea mic pentru a deveni soţul Tamarei.

2:34 ♦ Citim din Geneza 38.

6. Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.

7. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât.

8. Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.”

9. Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.

10. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.

11. Atunci Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.”

2:35 ♦ In concluzie, măcar că Er şi Onan erau purtători de acelaş fel de Sămânţă ca şi Iuda (tatăl lor), Dumnezeu a avut motive să-i omoare. Din ei nu avea să iasă niciodată acel Pereţ pentru a continua linia lui Set (a se vedea Cartea neamului Domnului Isus).

Aşteptarea lui Şela de a creşte mare presupunea oarece întârziere în apariţia lui Pereţ. Dar cred că Pereţ nu trebuia să se nască prea devreme, nici prea târziu, ci exact la vremea hotărâtă, şi doar în anumite condiţii de compromis.

Am explicat câteva amănunte în predica „Excepţia care confirmă regula”.

2:36 ♦ Scenariul cine nu-l cunoaşte poate să-l citească între versetele 12-30.

Important este că indiferent ce s-ar spune despre păcătuire, Sămânţa lui Iuda a fost zămislită în burta Tamarei, înainte de a fi fost dată ea de nevastă lui Şela. Dumnezeu nu scrisese-n Carte despre Şela, ca dealtfel nici despre Er şi Onan, ca vre-unul din ei să fi fost tatăl lui Pereţ şi a lui Zerah. Tatăl lor trebuia să fie neapărat Iuda, măcar că era socrul Tamarei. Dealtfel este scris:

„Iuda a născut pe Fares şi Zara din Tamar” (Matei 1:3).

„Fares, fiul lui Iuda” (Luca 3:33).

2:37 ♦ Nu scrie nicăieri ca Pereţ (Fares) să fi fost fiul lui Şela. Şi nu cred că Dumnezeu ar fi greşit. Ce este scris în Biblie este o confirmare a ceea ce este scris în Cartea Domnului, măcar că Biblia este relatarea evenimentelor deja petrecute, în raport cu Cartea Domnului scrisă înainte de întemeierea lumii, unde evenimentele urmau a se petrece în timp. Biblia fiind o oglindire a Cărţii Domnului în plan material, un raport de confirmare a desfăşurării evenimentelor conform planului stabilit de către EL.

2:38 ♦ Dacă Biblia n-ar corespunde cu Cartea din ceruri, n-ar mai fi adevărată, n-ar mai fi credibilă. Ar însemna că Dumnezeu ar fi fost depăşit de evenimente şi că lumea ar fi scăpată de sub controlul Lui, ceea ce i-ar ştirbi din Atotputernicie şi Suveranitate.

Întrucât EL rămâne veşnic Atotputernic şi Suveran, rezultă că păcătuirea lui Iuda cu Tamar era prevăzută în planurile Sale, mai ales că cele 10 porunci prin care se prevedea inclusiv preacurvia au fost date mult mai târziu (peste 400 ani) prin Moise.

2:39 ♦ Să vedem acuma ce, si pentru ce, este floarea la o plantă.

Orice plantă, sau orice pom fructifer, pentru a se înmulţi are nevoie de floare.

Floarea contine organele de reproducere necesare perpetuarii speciei.

De unde apare floarea? Apare din interiorul plantei. Ceva din interior o împinge afară pentru a se face fecundarea. In interiorul plantei fecundarea nu se poate face. De aceea floarea este împinsa în exteriorul plantei. Dacă fecundarea s-ar putea face în interior, pomul n-ar mai împinge floarea în afara lui.

2:40 ♦ Avem proiectat pe ecran o imagine în secţiune a unei flori.

Florile complete prezintă toate elementele specifice acestui organ vegetativ

(Peduncul florifer, receptacul, pistil, stamine, sepale, petale)

Organele de reproducere ale unei flori sunt: pistilul (masculin) şi staminele (feminine)

2:41 ♦ Aceste organe reproducătoare sunt protejate de elementele învelişului floral extern.

Fecundarea nu poate avea loc fără polenizare, proces prin care grăunciorii de polen ajung de pe antenele staminelor, pe stigmatele pistilelor.

Înmulţirea plantelor spontane se realizează graţie polenizării, proces complex, prin care se asigură perpetuarea speciilor.

În natură, la cele mai multe plante, polenizarea este indirectă, cea ce însemnă că polenul care aparţine unei flori, în scopul realizării fecundării, trebuie să ajungă pe stigmatul altei flori.

Polenul trece de la o floare la alta, cu ajutorul vântului sau cu ajutorul insectelor (albine, bondari, fluturi, furnici, etc.)

2:42 ♦ M-am documentat si eu în mod special ca să va pot explica ceva ce s-a petrecut la începutul întemeierii lumii.

Fiţi foarte atenţi!

După cum spuneam, în interiorul pomului/plantei nu are cum să se producă fecundarea. De aceea floarea este scoasă afară din lemnul pomului, tocmai ca să se asigure inmulţirea speciei. Dar floarea, de la ea putere nu are cum să practice polenizarea. Este necesară intervenţia vântului sau a insectelor. Adică de ceva/cineva din exteriorul lemnului, de ceva auxiliar care să-i vină în ajutor.

2:43 ♦ Ce face albina? Interesul ei este de a se încărca cu polenul din care se produce ceara şi mierea. Astfel că ea se plimbă chiar pe mijlocul florii făcând involuntar împreunarea staminelor cu pistilul. Din aceasta împreunare rezultă fecundarea strict necesară apariţiei fructului din care se poate extrage sămânţa spre a fi semănată în vederea răsăririi altei plante de acelaşi fel.

Si cum un pom fructifer conţine sumedenie de flori, de imaginat potenţialul de rodire şi cam câte seminţe pot rezulta.

2:44 ♦ Ce a facut Dumnezeu cu omul care era în Eden spre înmulţirea lui? In afară de faptul ca din el a extras femeia, i-a scos pe amândoi dincolo de periferia Edenului, tocmai ca să implineasca prima Lui poruncă „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul”.

Spuneam că din Adam a fost scoasă femeia. Pentru ce? Pentru perpetuarea speciei umane.

Spuneam că din lemn a fost scoasă floarea. Pentru ce? Pentru a asigura înmulţirea plantei.

Edenul fiind Lumina, din EL trebuia scos afară elementele de înmulţire a Luminii.

Domnul a zis ca EL este Lumina, dar că si noi suntem Lumina (Matei 5:4 Ioan 8:12).

Si unde să se înmulţească Lumina decât în afara Ei, adica în întunericul dimprejurul Luminii.

Am explicat în predicile „Şabloane, tipare, standarde” „Pilda neghinei” „Pilda Smochinului” si „Fără Mine nu puteţi face nimic”, câteva amanunte în acest sens.

2:45 ♦ Pistilul din floare este aşezat în aşa fel încât staminele să nu-l poată atinge. Astfel că polenul atât de necesar fecundării nu ajunge de la stamine la pistil, măcar că se află atât de aproape.

2:46 ♦ Aici se aseamană cu situatia Evei şi a lui Adam. Ei măcar ca erau goi, nu le era ruşine si nici nu se împreunau spre înmulţire. Si erau foarte aproape unul de altul. Comunicau... dar nu simţeau nici un îndemn de împreunare spre a se face transferul de sămânţă de la Adam la Eva. Şi erau dotaţi cu mădularele specifice împreunării... dar nu-i împingea nimeni la asemenea gest.

2:47 ♦ Ca să se producă polenizarea la plante, apare un alt element de alta natură (albina) care îndeamnă si apropie staminele de pistil. Astfel ca polenizarea are loc, şi este imposibil a nu se produce fecundarea.

Ceva asemănător s-a petrecut şi în episodul Amăgirii din preajma Edenului. Pentru că Adam si Eva nu se împreunau, a fost necesară intervenţia unui alt element de altă natură (şarpele) din care Eva să guste.

2:48 ♦ Ce scrie în Biblie? Eva a gustat prima. Ea a fost atinsă prima dată de către şarpe, si ea „a gustat”... după care l-a invitat si pe Adam „să guste”. Adica ea fiind atinsă de şarpe, simţea nevoia ca si Adam s-o atingă. Astfel că Dumnezeu i-a împreunat folosindu-Se de şarpe, tot la fel cum acelaş Dumnezeu practică polenizarea florilor folosindu-Se de albină.

2:49 ♦ Este scris în Biblie că Dumnezeu i-a impreunat, măcar că S-a folosit de satan să manevreze şarpele în acest sens.

Citim ca să ne convingem:

„Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Marc.10:9).

Versetul 6 explica faptul ca este vorba de începutul lumii.

2:50 ♦ Citim şi în Matei 19:

4. Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască

5. şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”

6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.

2:51 ♦ Când va lasa omul pe tatăl său şi pe mama sa pentru a se lipi de nevastă-sa? Exact când simte îndemnul de căsătorie. Atunci ei devin un singur trup. Dar ei erau şi înainte de căsătorie (bărbat si femeie) dar nu se împreunau. In momentul când ei sunt îndemnati a se casatori, îşi părăsesc părinţii... adica ies afară din familiile lor. Dacă ei ar rămâne fiecare separat în familia fiecaruia, nu s-ar mai produce căsătoria. De aceea este nevoie a ieşi din familiile lor afară (măcar unul din ei). Dar înainte de existenţa lor ca oameni, ei unde erau? Erau în interiorul taţilor lor. Dar ei au ieşit ca oameni din părinţii lor tocmai ca să intre în procesul de perpetuare a speciei.

2:52 ♦ De unde a fost scos Avraam spre înmulţirea lui? A fost scos din Ur. Aşa scrie în Biblie. „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta” (Fac.15:7). De ce l-a scos de acolo? Pentru că în versetul 5 este făgăduinţa înmulţirii lui. Si el trebuia scos din Ur ca să fie adaugat acolo unde avea să fie înmulţit, şi anume în Canaan, locuind pentru început ca străin.

Hai sa vedem dacă-i aşa!

„Prin credinţă a venit şi s-a asezat el în ţara fagaduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe” (Evr.11:9).

2:53 ♦ De unde a fost scos Lot spre înmulţirea lui? A fost scos din Sodoma şi din Gomora, fiind adăugat cetăţii Ţoar unde fetele lui s-au împreunat cu el spre a naşte prunci.

De unde a fost scos Domnul Isus spre înmulţirea Lui? A fost scos din lucrurile care nu se văd şi adăugat lumii acesteia spre a fi primul dintre mai multi fraţi.

De unde a fost scos poporul Domnului (în timpul lui Moise) spre o înmulţire si mai numeroasa? A fost scos din Egipt şi a fost adaugat 40 ani in Pustia Sinai pentru ca să ajungă cât numarul stelelor de pe cer.

În predicile mele anterioare „Pilda Smochinului” şi „Stânca era Hristos” am arătat dovezile din Biblie.

2:54 ♦ Acum am să va dau un exemplu din 2Regi 7.

1. Elisei a zis: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: „Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu, şi două măsuri de orz, cu un siclu.”

2. Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei mânca din ele.”

2:55 ♦ In mod Logic si Raţional, era imposibil a se vinde cu câte un siclu, o măsură de floare de făină, şi două măsuri de orz. Totuşi după un scenariu pe care doar Dumnezeu a putut să-l imagineze şi să-l împlinească, la versetul 16 este scris:

„Poporul a ieşit şi a jefuit tabăra sirienilor. Şi s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu, şi două măsuri de orz, cu un siclu, după cuvântul Domnului.”

2:56 ♦ Prin cine fusese rostit Cuvântul Domnului? Prin Elisei.

Ce s-a întâmplat cu cel care nu crezuse, gasim scris în versetul 17.

„Împăratul încredinţase paza porţii în mâna călăreţului pe braţul căruia se rezemase atunci. Dar călăreţul acesta a fost călcat în picioare de popor la poartă şi a murit, după cuvântul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu, când se coborâse împăratul la el.”

Deci lui i se făcuse dupa necredinţa lui. Si n-o apucat sa mănânce nici din floarea făinii si nici din orzul care se vânduse într-adevar cu câte-un siclu fiecare, aşa după cum vestise Elisei.

2:57 ♦ Elisei cu de la el putere n-ar fi putut gândi asemenea strategie, nici s-o împlinească. Si pot dovedi că nu el a înfăptuit asemenea răsturnare de situaţie.

In versetele 6 si 7 este scris:

„Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care şi un vuiet de cai, vuietul unei mari oştiri, şi îşi ziseseră unul către altul: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii hetiţilor şi pe împăraţii egiptenilor ca să vină să lupte împotriva noastră.” Şi s-au sculat şi au luat-o la fugă în amurg. Şi-au lăsat corturile, caii şi măgarii, tabăra aşa cum era, şi au fugit ca să-şi scape viaţa.”

2:58 ♦ Cine a făcut să se audă asemenea zgomote? Auzi că Dumnezeu. Şi pe atunci nu erau difuzoare cu amplificatoare de putere ca acuma, nici aparate electronice de înregistrare a sunetelor, ca mai apoi să le poţi reproduce când ai nevoie.

Deci nu Elisei a făcut aşa ceva. El doar vestise ce urma a se întâmpla.

Iar pe cei 4 leproşi tot Dumnezeu i-a indemnat să discute între ei şi să pună în aplicare ceea ce si-au pus în gând a face. Gândul tot de la Dumnezeu era.

2:59 ♦ Deci cineva a uzat de „Liberul Arbitru” zicând că nu credea folosind expresia: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?”

Decizia lui, în libertatea lui de alegere, era că-i imposibil a se întâmpla ce spunea Elisei.

2:60 ♦ Aş vrea să-mi răspundă adepţii „Liberului Arbitru” dacă Dumnezeu a ţinut cont de opinia călăreţului pe mâna căruia se sprijinise Impăratul. De ce vreau asta? Pentru că acel comentator care zicea ceva de „Robotizarea lumii” susţinea că Dumnezeu ar respecta „libertatea de decizie a omului”.

În cazul lui Elisei eu cred că a respectat ce a spus Proorocul Domnului, nicidecum ce a spus oarecine. Adică Dumnezeu a respectat Cuvântul Lui care a fost rostit prin gura Proorocului Său. Şi Cuvântul nu ajunge la oricine, ci numai la Profet.