1:1 ♦ Să luăm cîteva texte din Biblie:
„Adevarat, adevarat va spun ca mai inainte ca sa se nasca Avram, sunt Eu. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca sa arunce in EL. Dar Isus s-a ascuns, si a iesit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Si asa a plecat din Templu” (Ioan 8:59).
Domnul era Adevărul si „Adevărul s-a facut nevăzut” ( Isaia 59:15).
Ei fiind pregatiti sa-L omoare cu pietre, L-au avut in fata lor si deodata nu L-au mai vazut, EL trecind prin mijlocul lor, plecând din Templu.
1:2 ♦„Apoi Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta pentru ca .. cei ce văd sa ajunga orbi” (Ioan 9:39)... şi completez eu, „iar cei ce nu văd sa vadă”.
Asa că, macar ca a trecut prin mijlocul lor, ei nu L-au vazut inainte de a lua pietre în mâini. Si au ramas cu aceiasi ochi si cu aceiasi vedere. Ei puteau vedea pe toti ceilalti, dar pe EL nu.
1:3 ♦ Când Domnul a zis: „Eu şi Tatăl una sântem”, Iudeii iaraşi au luat pietre ca sa-L ucida. La auzul vorbelor (care au mai urmat) cautau iarasi sa-L prinda: dar EL a scapat din mâinile lor” (Ioan 10:30,31,39).
Oare cum a scăpat din mâinile lor? S-a facut invizibil. El era prezent dar nu-L mai vedea nimeni. EL putea trece printre ei fara ca ei să-L vadă. Oricât ar fi deschis de bine ochii, ei tot nu L-ar fi putut vedea.
Mai mult de-atâta:
„Toti cei din sinagoga, cînd au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Si s-au sculat. L-au dus pâna în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca sa-L arunce jos în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo“ (Luca 4:29-30).
1:4 ♦ Cine, si ce, erau ei? Ei erau slujitorii Legii ce considerau o hulă ceea ce le explica Domnul despre EL. Ei erau doar niste trupuri care se manifestau in functie de duhul ce-i stapânea. Ei erau ţărînă. Si aveau ochi de carne. Acesti ochi puteau fi prefacuti in asa fel, incît pe Domnul sa nu-L vada exact in momentul când ei voiau sa-L ucidă. Şi turbau de mânie.
1:5 ♦„Slujitorul lui Elisei a iesit disdedimineata, si iata că o oaste înconjura cetatea, cu cai si cară de luptă. Slujutorul l-a întrebat pe Elisei: Ah! domnul meu cum vom face? El a răspuns: Nu te teme, caci mai multi sint cei cu noi decit cei cu ei. Doamne, deschide-i ochii sa vadă, si Domnul a deschis ochii slujitorului, care a vazut muntele plin de cai si de cară de foc imprejurul lui Elisei” (2Imparati 6:15-17).
Si slujitorul avusese ochii deschisi, vazând doar oastea sirienilor, nicidecum si cealalta oaste care fusese ascunsa de privirea lui si de a sirienilor.
Oastea Domnului fusese invizibila pentru ochii slujitorului si ochii sirienilor.
1:6 ♦ Daca Domnul a deschis ochii slujitorului ca sa vadă, venise momentul sa inchida ochii sirienilor ca sa-l piarda din priviri si pe Elisei.
„Sirienii s-au pogorit la Elisei.
El a facut atunci urmatoarea rugaciune catre Domnul : Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire, dupa cuvântul lui Elisei” (2Imparati 6:18).
Si sirienii macar ca au stat de vorba cu Elisei, nu l-au recunoscut, si au fost îndrumati intr-o directie greşită ca sa ajunga în Samaria. Acolo puteau fi măcelariţi, dar Elisei hotarâse ca era deajuns orbirea.
Odata ce vedeau pe unde trebuiau sa meargă, si nu se împiedicau, rezulta ca ei vedeau cu ochii lor, numai pe Elisei nu-l recunosteau. Si Elisei era in mijlocul lor pe post de calauză. Elisei i-a dus in Samaria.
Si ei care fusesera porniţi chiar impotriva lui Elisei...
1:7 ♦ Domnul se putea face invizibil oricând voia. EL care a prefacut apa in vin la Cana Galileii, putea a se prefaca pe EL insusi din vizibil in invizibil, ori sa le loveasca ochii Fariseilor cu orbire astfel ca sa nu-L vada.
Domnul care a creat cerurile si pamântul, cu tot ce cuprind ele, putea să Se transforme din Duh invizibil, in Melhisedec vizibil (Geneza 14:18-19 Evrei 7:1-4).
Acelasi Domn s-a putut transforma intr-un „rug aprins care nu se mai mistuia” (Exodul 3:2), intr-un stilp de nor (Exodul 14:19) si intr-un stilp de foc (Exodul 14:20), si intr-un Om în persoana Domnului Isus Hristos.
1:8 ♦ Acelaşi Domn Atotputernic le-a facut pofta învăţătorilor legii şi a preoţilor celor mai de seama, şi S-a lăsat târât de ei pâna la Golgota unde L-au pus între cer şi pământ, pe cruce, tot cu acest scop de a-L omorî.
Acelasi Domn Atotputernic care Se putea face invizibil, a ramas vizibil tocmai pentru a se implini Scriptura. EL a fost pus în numărul celor fărădelege, ţintuit între tâlhari, având parte de cea mai josnica pedeapsa a vremii.
1:9 ♦ Ţărâna muritoare, din care erau făcuţi Preoţii, Fariseii, Cărturarii, şi Saducheii, a vrut sa-L omoare pe Domnul Vieţii. Ei au fost orbiti, sa nu vada pe Cine condamnau la moarte. Iata pe cine condamnau. Pe Stapânul Vieţii si a morţii. Pe Cel care era Învierea si Viaţa. Si ei nici n-au băgat de seamă. Si macar ca ei au văzut cu ochi lor ca L-ar fi omorât pe Domnul, au văzut cum suferise, cum a curs sângele, cum rămăsese fara suflare acolo sus pe cruce, ei n-au observat ca iar Le-a scăpat printre degete. EL era încontinuare viu. Numai ca le facuse pofta ca sa-L vadă şi mort. Si ei au privit la EL în timp ce murea.
1:10 ♦ Astfel ca ţărâna care nu poate face nimic fără Domnul, iată ca a putut sa-şi bata joc de Acelaşi Domn care o însufleţea. Ei n-au văzut că Domnul ieşea afară din trup sub formă de sânge.
Viaţa stă în sânge (Deuteronom 12:23 Levetic 17:14).
Viaţa este Domnul (Ioan 11:25 şi 14:6).
Deci sângele este chiar Domnul.
Domnul este Invierea si Viata. EL ieşea din Trupul Său în văzul tuturora, si ei nici n-au observat. Si dupa ce Trupul neânsufleţit a fost mutat în mormânt, Domnul L-a reâmbrăcat iaraşi ca să-L reânsufleţească în toata slava.
Mâna Dreaptă a lui Dumnezeu, Îşi lăsase mănuşa agăţată pe cruce la Golgota şi n-a mai gasit-o acolo. A gasit-o într-un mormânt. A renovat-o şi Şi-a pus-o din nou pe Mână, ca s-o ridice la ceruri, întrucît în ea Îşi găsea toată plăcerea.
2
2:1 ♦ La Horeb, Domnul era o imensa Stâncă de granit in mijlocul pustiului din Peninsula Sinai. Era o Stâncă care părea fără viaţă, arida si seaca, pe care nu se vedea nici urma de vegetaţie. Stânca fierbinte era un colos urias într-un decor nisipos dogoritor care nu-ţi dadea nici o speranţă spre potolirea setii. Si erau acolo mulţi oameni aproape deshidrataţi, si multe animale care riscau sa moară de sete.
A fost suficient ca Moise sa vorbeasca Stâncii (Numeri 20:8) si s-o loveasca cu toiagul (Numeri 20:10-11 Exodul 17:5-6) si Stânca S-a prefăcut în iaz, iar cremenea în izvor (Psalmi 114:8) si a ţâşnit apă din Stâncă (Deuteronom 8:15) si Stânca era Hristos (1Corinteni 10:4), Stânca era Dumnezeu (Deuteronom 32:4). Si toata multimea de oameni si animale au baut de s-au saturat, si si-au potolit setea. Ce au băut ei? Stânca. L-au băut pe Domnul. Si nici macar n-au observat. Domnul intrasera în ei, si ei nu L-au vazut.
2:2 ♦ Când poporul Israel privea Chivotul Legamântului vedeau doar un fel de cufăr, o lada mai mare, care putea sa incapa intr-un car cu boi, sau transportat pe umeri de catre Leviti. Ei stiau ca acolo se aflau tablele de piatra pe care stăteau scrise cele 10 porunci. Doar atit. Unii stiau ca era chiar Dumnezeu.
Iata ce era Dnumnezu. Un chivot. Acest chivot a putut fi luat de catre Filisteni si dus la Eben-Ezer, la Asdot la casa lui Dagon-zeul peşte (1Samuel 4:11 si 5:1-2).
Domnul a ingaduit aceeasta tocmai pentru a vedea si Filistenii ca zeul Dagon era un idol fara viata in el. „A doua zi... au gasit pe Dagon intins cu fata la pamint, inaintea Chivotului Domnului. Au luat pe Dagon si l-au pus inapoi la locul lui. Urmatoarea zi iar au gasit pe Dagon intins cu fata la pamint inaintea chivotului Domnului. Capul lui Dagon si cele doua miini ale lui erau taiate pe prag, ramânând doar trunchiul” (1Samuel 5:3-4).
2:3 ♦ Dupa care Domnul i-a lovit cu bube la şezut ca sa-i îndemne astfel să trimită inapoi chivotul acolo de unde-l luasera. Ei si-au dat seama ca zeul Dagon nu putea fi comparat cu Dumnezeul lui Israel.
Dar daca atunci Domnul era o cutie de lemn cu doua table de piatra in ea, mai tirziu Acelasi Domn voia sa se si nasca din samita lui David, sa creasca, sa fie printre oameni, si macar ca era Imparatul Imparatilor, EL a vrut sa pară ca fiind ultimul dinte muritori.
EL nu voia sa straluceasca precum satan. EL nu Şi-a construit o casa, si nu avea unde sa-si aseze capul ca sa doarma. EL ca Dumnezeu Atotputernic putea sa-si construiasca palate si sa fie cel mai bogat peste toti împaratii pamântului. Nu. EL a vrut sa fie foarte sărac în lumea aceasta. Lui nu-i trebuia nimic din lumea aceasta întunecată. EL putea să Se facă văzut si nevăzut. EL putea sa stea la îndemna vrajmaşului, şi putea să dispară de acolo.
2:4 ♦ Chiar si cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, macar ca stateau de vorba cu EL, nu L-au recunoscut. Abea cind l-i s-au deschis ochii (de parcă n-ar fi avut ochii deschişi), L-au cunoscut; dar EL s-a facut nevazut dinaintea lor (Luca 24:13-31). Si ei doar vorbisera cu EL, si EL le explica din scripturi, si ei IL priveau având ochii deschişi dar nu trebuiau sa-L recunoască. Abea când Domnul le-a facut ochii astfel incât ei sa-L recunoasca, era prea târziu ca sa-L mai şi vadă, pentru că Se făcuse nevăzut. Era invizibil pentru ochii lor deschişi.
Stim ca Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24) si ca nu se poate vedea cu ochii de carne. Dar daca Domnul se inveleste cu ceva, abea atunci este vizibil. Trupul de ţărâna poate fi asemanat cu un costum al Duhului. Atâta timp cit Duhul se afla în „costum” vom vedea „costumul” însufleţit. Când Duhul se dezbracă de „costum” vom vedea „costumul” pe umeraş ori agăţat într-un cuier (chiar pe cruce), dar Duhul nu-l vom vedea.
Deci cînd Domnul s-a facut nevăzut, Şi-a lepadat costumul de ţărâna la clipeala ochilor, ca si cum s-ar fi dezintegrat instantaneu.
2:5 ♦ Atunci când Nebucadnetar a facut un stâlp de aur având pretenţia de a se inchina toti oamenii la el, erau acolo trei tineri, (Şadrac, Meşac, si Abed-Nego) care n-au executat asemenea îndemn. Astfel ca ei riscau sa fie aruncati în mijlocul unui cuptor aprins. Când au fost întrebati despre nesupunerea lor, ei au zis: „Dumnezeul nostru căruia îi slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins” (Daniel 3:17).
Totusi ei au fost aruncati in cuptorul, incalzit de sapte ori mai mult decât trebuia, dupa porunca imparatului. „Atunci imparatul Nebucadnetar s-a înspăimântat, si s-a sculat repede. A luat cuvântul si a zis sfetnicilor săi: N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi? Ei au raspuns imparatului: Negresit imparate. Si el a continuat. Ei bine, eu vad 4 oameni umblând slobozi in mijlocul focului, si nevatamati; si chipul celui de-al patrulea seamana cu un fiu de Dumnezeu! Apoi a strigat catre ei: Şadrac, Meşac si Abed-Nego, slujitorii Dumnezului celui prea Înalt, ieşiti afară si veniţi încoace! Ei au iesit si toti cei prezenti acolo au vazut că focul n-avusese nici o putere asupra trupurilor acestor oameni, ca nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele lor le ramaseseră neschimbate, si nici miros de foc nu se prinsese de ei (Daniel 3:19-27).
Aţi văzut ce faceau ei. Se plimbau SLOBOZI prin mijlocul focului.
2:6 ♦ Oare cum de arsita focului nu i-a atins câtuşi de puţin? Ei aveau o credinta speciala. Ei stiau ca macar de ar fi omorâţi, Domnul poate sa-i si învieze din cenusa. Ei il iubeau pe Domnul si „in dragoste nu este frică... Dragostea izgoneste frica...” (1 Ioan 4:18).
Ei mai stiau ca Domnul „din vânturi îşi face soli iar din flăcări de foc slujitori” (Psalm 104:4).
Daca flacarile de foc sânt slujitorii Domnului rezulta ca ele sânt supuse Lui exact cum îi sânt supuşi toti „îngerii, toate puterile si toate stapânirile” (1Petru 3:22).
2:7 ♦ Si Domnul mai zice:
„Nu va atingeti de Unşii Mei şi nu faceţi rău proorocilor Mei” (Psalmi 105:5). Si ei mai stiau ca insasi „Dumnezeu este un foc mistuitor” (Evrei 12:29) si Acelaşi Domn zice: „Eu sânt in voi”( Ioan 14:20).
Deci daca Dumnezeu este un foc mistuitor si acest foc era in ei, iar ei urmau sa fie aruncati in foc, rezulta ca focul se unea cu focul. Cine pe cine să ardă?
Flăcările, între ele, nu se pot arde una pe alta. Ele doar fuzionează între ele, devenind mai puternice. Cei trei tineri erau madulare din trupul Domnului. Inclusiv ei erau flăcări de foc, măcar ca aveau chip de oameni din ţărână.
Ei au stiut ca Domnul era acolo în cuptor şi că urma să-i îmbraţişeze. Stâlpul de foc era în cuptor. Acelasi Stâlp de foc care a condus poporul Israel prin fundul Marii Rosii era acolo în cuptor.
2:8 ♦ Dumnezeu nu-i arde pe copiii Săi. Ei au stiut asta. Dar ceilalti nu L-au văzut pe Dumnezeu în acele flăcări. Ei au vazut doar flăcările. Adica doar îmbrcamintea Domnului. Domnul se îmbrăcase cu acele flăcări din cuptor si se manifesta ca un foc mistuitor. Dumnezeul invizibil se facuse vizibil prin flacarile de foc. EL i-a ars pe slujitorii lui Nebucadneţar dar pe cei trei tineri nu.
2:9 ♦ Dumnezeu ca sa se lase vazut si pipait, a luat chip de om facut din ţărâna si a locuit printre oameni (Ioan 1:14).
„Domnul Isus Hristos este chipul Dumnezeului celui nevazut” (Coloseni 1:15) si cum „Domnul este Duhul, si unde este Duhul Domnului acolo este SLOBOZENIA” (2Corinteni 3:17) de aceea si acei trei tineri se mişcau SLOBOZI prin mijlocul focului împreună cu Fiul lui Dumnezeu. ALELUIA!
Daca ei s-ar fi închinat stâlpului de aur, ar fi devenit niste curve spirituale. Ori ei au ştiut ca Dumnezeu este gelos si ca doar Lui trebuie sa I te inchini.
Ei au ascultat de porunca Domnului, nu de a lui Nebucadnetar.
2:10 ♦ Pe de alta parte cine ar fi putut privi prin flăcări atât de puternice şi să vadă pe cei 4 oameni în cuptor? Oricine ar fi privit de la distanţă putea vedea doar incandescenţa cărămizilor din interiorul cuptorului şi flăcările care ieseau pe afară nemaiavind loc în interior. Nicidecum sa mai vada si oameni slobozi miscându-se prin el. Cuptorul era aşa de încins încât strălucea ca soarele, trebuind sa-ţi fereşti privirea, nicicum sa te mai uiţi şi-n el. Dar Domnul a modificat ochii lui Nebucadnetar astfel încât el a putut sa vada în interior. De aceea s-a şi spăimântat. El putea sa vadă ceea ce nimeni altcineva nu putea vedea.
2:11 ♦ La fel si cu Ioan Botezatorul. Doar el a vazut Duhul pogorindu-se din cer, ca un porumbel, si oprindu-se peste Domnul. El singur marturiseste: „Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi oprindu-se, este Cel ce boteaza cu Duh Sfint. Si eu am vazut lucrul acesta, şi-am marturisit ca EL este Fiul lui Dumnezeu” ( Ioan 1:32-34).
Si ştim ca Dumnezeu este Duh, iar Duhul nu se poate vedea cu ochii de carne. Totusi Ioan a vazut Duhul cu ochii săi, ochi pe care Domnul îi modificase si îi reglase ca sa vada Duhul. Ceilalti prezenti la Iordan n-au vazut Duhul. Doar el.
2:12 ♦ La fel s-a întimplat şi dupa învierea Domnului Isus Hristos. Mai întâi L-a văzut doar Maria Magdalina, apoi ucenicii care se aflau în camera de sus în Galilea. Nimeni altcineva. Fariseii şi Învăţătorii Legii nu L-au văzut, măcar că ei studiaseră teologia, având acces la Sulurile Sfinte. Ei nu trebuiau să-L vadă.
Domnul a însotit pe doi ucenici în drumul spre Emaus „dar ochii lor erau împiedicaţi sa-L recunoasca” (Luca 24:16). Abea când ei au stăruit de EL si i-au zis *Rămîi cu noi*... si pe când şedeau la masă, EL a luat pâinea, şi a frânt-o si le-a dat-o. Atunci l-i s-au deschis ochii si L-au cunoscut. Dar era prea tirziu, pentru ca EL s-a facut nevazut dinaintea lor” (Luca 24: 29-31).
Vedeti ca Domnul poate sa regleze vederea funcţie de ce trebuie sa vada ochii de carne si ce nu trebuie sa vada?
2:13 ♦„In seara aceleiasi zile, cea dintii a saptaminii, pe când usile locului, unde erau adunati ucenicii, erau incuiate .... a venit Isus, a statut in mijlocul lor si le-a zis: Pace vouă” (Ioan 20:19).
Atenţie! Uşile erau încuiate. Pe unde sa fi intrat Domnul? Nimeni nu-i deschisese nici o uşă iar EL nu cred ca avea vre-o cheie.
Dar „EL era UŞA” (Ioan 10:9). Uşa ca sa existe nu are neaparată nevoie de cheie. Uşa era în faţa lor. Ei priveau UŞA uitindu-se la EL. Si este scris că, unde se aduna doi sau trei in Numele Lui, este si EL prezent în mijlocul lor (Matei 18:20) Aleluia! Si pentru ca Domnul este Viaţa, iar în ce este Viaţa, lucrul respectiv funcţionează, este lesne de înţeles faptul că o uşă închisă, putea deveni un suflet viu cu chipul şi înfaţişarea lui Hristos, ca sa stea în mijlocul lor.
2:14 ♦ Cei doi îngeri care se prezentasera la Sodoma si Gomora, sa-l extraga afara pe Lot din acele cetati, întâmpinând dificultati din partea homosexualilor „au întins mâna, au tras pe Lot inauntru la ei in casa si au incuiat usa. Iar pe oamenii care erau la usa casei, *i-au lovit cu orbire*, de la cel mai mic pina la cel mai mare, asa ca degeaba se trudeau ei sa gaseasca uşa” (Geneza 19:10-11). Si uşa era acolo. Doar ei erau in faţa uşii. Si totusi se trudeau s-o gaseasca de parca n-ar mai fi fost.
In Biblie nu este scris ca cei doi ingeri ar fi mutat uşa de acolo. Uşa ramasese la locul ei. Dar ei n-o mai găseau. Uşa devenise invizibila pentru ochii lor care macar că-i ţineau deschisi, cum erau si mai devreme, *ei erau loviti cu orbire* doar pentru a nu mai găsi uşa.
2:15 ♦ Mai repet odată:
„au împins pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă UŞA. Dar cei doi îngeri au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru, la ei în casă, şi au încuiat UŞA. Iar pe oamenii, care erau la uşa casei, *i-au lovoit cu orbire* de la cel mai mic pâna la cel mai mare, aşa ca degeaba se trudeau ei sa găsească UŞA (Geneza 19:9-11).
Domnul era UŞA si ei se straduiau sa-L gaseasca pe Domnul, iar Domnul se poate face nevazut. Cu toate ca uşa se afla chiar în faţa lor. Ei n-o mai gaseau pentru ca Domnul le modificase ochii şi-i reglase ca sa nu vada nicaieri uşa, adica pe El.
2:16 ♦ Tot la fel Petru, Iacov si Ioan au putut sa vada pe Moise si Ilie stând de vorbă cu Domnul pe muntele transfigurarii (Matei 17:3). Moise si Ilie de când nu mai erau pe faţa pamântului? Dar ei erau aceleasi duhuri care erau trecute în odihna Domnului. Ucenicii au putut vedea aceste duhuri ale lui Moise si Ilie prin faptul ca ochii lor erau reglati de asa manieră.
2:17 ♦ Domnul zice : „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecata: ca cei ce nu văd, să vada, si cei ce vad sa ajunga orbi” (Ioan 9:39).
Fie ca cei care au luat la cunostinta despre predicile acestea, sa nu mai fie orbi si să vadă desluşit ca Domnul a ieşit din Chivotul Legământului aducator de moarte, ca să ne aduca Harul cu Slobozenia dătătoare de viaţă.
Despre Chivot nu se va mai vorbi si nici nu se va mai face altul (Ieremia3:16).
Domnul a iesit afara din Lege şi unde este Domnul acolo şi Slobozenia, şi împreună cu EL sântem şi noi pentru ca sântem madularele Lui. Aleluia!
COMENTARII
2008-02-28 - Jones [] a scris
Nu prea inteleg ce legatura are titlul cu continutul. Apoi, nu prea inteleg ce relevanta are mesajul asta pentru noi...
2008-03-01 - Bartolomeu [] a scris (toate comentariile lui Bartolomeu au fost şterse de la toate predicile la care a postat).
2008-03-02 - Jones [] a scris
Hai, ca mi-o placut chestia cu pierderea unei „jumatati din titlu”. In ce priveste esenta predicii, daca ea este ceea ce spune Bartolomeu („Eu am venit in lumea asta pentru judecata; ca cei ce nu vad, sa vada...”), parerea mea e ca se putea spune mai simplu, in 2-3 fraze. Dar asta este naravul nostru (sau poate metoda subtila), sa ne scarpinam cu mâna stânga la urechea dreapta sau sa mergem de la Geneza la Apocalipsa, ca sa dovedim o chestie pe care vrem noi. Adica sa bagam oamenii in ceata totala, ca sa avem apoi de unde-i scoate... pe usa dorita.
2008-03-02 - Teofil Stratulat [] a scris
Daca nu mai este sare si piper (prin dispariţia comentariilor lui Bartolomeu) nici predica n-are gust. Poate ca nu supar pe nimeni daca-mi spun si eu parerea. Versetul pe care l-a injumătăţit Jones, îl voi completa (...si cei ce vad sa ajunga orbi). Pe cine a facut Domnul sa vada? Pe adevaratii orbi, inclusiv si pe cersetorul Bartimeu (Marcu 10:46-52). De remarcat aici ca, pe orb, „multi il certau sa taca; dar el striga si mai tare... El voia sa capete vederea. Si Isus i-a zis: ...credinta ta te-a mântuit. Indata orbul si-a capatat vederea, si a mers pe drum dupa Isus”. Dar pe cei care aveau pretentia ca vad, nefiind orbi, Domnul le spunea "nebuni si orbi; povatuitori orbi: fariseu orb; calauze oarbe; când un orb calauzeste pe un alt orb, vor cadea amândoi in groapa" (Matei 23:16-26 si 15:14). Deci ei vedeau, dar Domnul i-a declarat orbi. Si Domnul nu minte. Deducem ca cine era orb, n-avea cum sa fie si scolit, ca sa cunoasca ce zicea slova. Si nici nu putea face comparatie intre ce ar fi invatat la scoala cu ce povatuia Isus. Credinta lui a fost suficienta ca sa vada si sa-L urmeze pe Isus. Pe când cei care vedeau si erau trecuti prin scoala, constatau ca nu corespundea invatatura data de Isus, cu ce invataseră ei acolo. Prin urmare nu credeau, si nici nu-L urmau pe Isus. Si-au ajuns atât de orbi, incât nici n-au vazut pe Cine a rastignit.
2008-03-02 - Jones [] a scris
Inclin sa-ti dau dreptate, Teofil. Si totusi, intreb iar: ce legatura este intre pasajul pe care-l dezbatem (si care este pe undeva si lait-motivul predicii) si continutul predicii lui Tanase Skatiu? Sa ma ierte Domnul, dar poate sunt eu mai redus...
2008-03-03 - Teofil Stratulat [] a scris
Este destul de simplu, Jones. Despre Dumnezeu se spune ca EL este iubitor, ca este dragoste, ca binecuvânteaza, ca mântuieste, ca ne mângâie, ca este mult indurator si nu oboseste iertind. EL este Invierea si Viata (Ioan 15:1-5 si 14:6), dar tot EL poate sa mai si omoare, fara sa punem sarcina asta neaparat in spinarea lui satan. „Domnul omoara si invie, EL pogoara in locuinta mortilor si tot El scoate de acolo. Domnul saraceste si El imbogateste, El smereste si El inalta... El va pazi pasii preaiubitilor Lui, dar cei rai vor fi nimiciti in intuneric” (1Samuel 2:6-9). Domnul zice: „A Mea este razbunarea si Eu voi rasplati... Eu dau viata si Eu omor... Ma voi razbuna impotriva potrivnicilor mei si voi pedepsi pe cei ce Ma urasc...” Dumnezeu pune inaintea noastra viata si moartea, binecuvintarea si blestemul (Deuteronom 32:35-42 si 30:19). Acelas lucru se poate spune si privitor la aspectul vederii sau a orbirii, a vorbirii sau a muteniei, etc. Ai vazut ca pentru unii, Dumnezeu a fost intr-adevar un Foc mistuitor (slujitorii lui Nebucadnetar), iar pentru cei 3 tineri a fost Mingiietor in acelas Foc mistuitor. Daca El este Mintuitorul si Usa Harului, tot El poate trimite si la gheena (Luca 12:5). Daca El este Creatorul, tot El poate sa si nimiceasca, asa cum a facut la potop. Daca El este plin de bunatate, tot El poate sa-si dezlantuie minia. "nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea" (Deuteronom 32:39). Poate ca acesta este lait-motivul predicii. Daca Tanase Skatiu nu da mai multe amanunte... Cel putin asa vad eu lucrurile.
2008-03-04 - Jones [] a scris
Sa ma ierte Tanase Skatiu, dar nu vad cum as putea tine o astfel de predica in fata bisericii. Oamenilor trebuie sa le "deschizi" mintea, nu sa le-o bagi in ceaţă sau sa-i impresionezi cu subiecte "unicat". O astfel de predica este buna doar pentru comentarii.
2008-03-05 - Otilia [] a scris
Adevarul este ca ne-am obisnuit sa fim hraniti doar cu un singur fel de mâncare, de atâta timp, incât nu mai trageam speranta sa vedem si felul doi, si nici desertul. Acuma daca tot am intrat in drepturi depline, nu ca n-am sti ce sa facem cu ele, dar tindem sa le refuzam, ca nefacând parte din meniu. Eu nu cred ca daca primim ciorba zilnica, mai cerem inca o portie din aceeasi ciorba, fara sa bagam de seama ca pe masa mai este si friptura, si prajitura, si citeva fructe. Ni s-a acrit de atâta ciorba. Vrem meniul complet.
2008-03-06 - Jones [] a scris
Da-mi voie sa te contrazic, Otilia (fara sa te supar). Eu, daca imi place ciorba foarte mult, mai iau o portie, ca sa fiu sigur ca ma satur. Cine stie daca mai vine felul 2 sau nu, si chiar daca mai vine, s-ar putea sa nu fie de aceeasi calitate ca si ciorba. Ca sa nu mai zic de faptul ca seara nu-i prea bine sa te indopi cu fripturi sau sarmale, daca vrei sa mai dormi noaptea. Asta este din practica zilnica. Cat priveste aspectul spiritual, cred ca esti de acord ca felul "de baza" (nu putem spune I, II sau III) trebuie sa fie in orice predica prezentarea mântuirii prin Domnul Isus Hristos si aceasta prezentare trebuie sa fie foarte clara, pe intelesul tuuror. Restul este... desert (ca sa vorbim in termenii culinari), pe care poti sa-l servesti cum vrei. Dar daca nu ai mancarea de baza, crede-ma, oricat de bun ar fi desertul, nu satura. Parerea mea.
2008-03-06 - Otilia [] a scris
Daca ne hranim dupa o anumita reteta culinara, functie de gustul fiecaruia, este problema noastra. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu vine functie de o anumita reţetă. El poate veni prin cine te astepti cel mai putin. Ilie a fost hranit de corbi, doar cu pâine si carne (1Regi 17:6), lipsindu-i ciorba. Dar el era hranit din belsug cu Cuvântul lui Dumnezeu care in gura lui era adevăr (1Regi 17:24). Si oricine recunoaste ca Ilie era omul lui Dumnezeu. Dar regele Ahab a vazut in el doar un vrajmas. "Ahab a zis lui Ilie: M-ai gasit vrajmasule?... Tu esti acela care nenorocesti pe Israel" (1Regi 21:20 si 18:17). Ahab se obisnuise cu ciorba de toate zilele, iar cind a venit felul 2 ( adica Ilie), a vrut sa nu-l bage in seama. Pe felul 3 (proorocul Mica), pentru că-l zgâria la ureche si-i cădea rău la stomac, l-a bagat in temnita (1Regi 22:27). Si ce daca nu a bagat in seama felul 2, ascunzând si felul 3; "ciinii au lins singele lui Ahab, in via lui Nabot... dupa cuvântul pe care-L spusese Domnul" (1Regi 22:38). Asa ca-i mai bine sa nu ne indopam numai cu ciorba, si sa observam meniul intreg, fara idei preconcepute.
2008-03-06 - Jones [] a scris
Vad ca le cam amesteci, ţii neaparat sa fie toate trei felurile in mancare (doar esti din genul care se ocupa cu mancarurile!...). In legatura cu Ilie, ai uitat ultima parte a versetului 6 din 1Imp.17: "si bea apa din pârâu". Cred ca asta îi tinea loc de ciorba. De fapt, daca obisnuiesti sa treci direct la felul doi, sarind peste ciorba, risti sa te constipi (scuza-mi expresia) si atunci îi dai tare cu apa. Dovada, faptul ca dupa ce a mâncat la greu carne si pâine, Ilie a trebuit sa faca un pic de jogging, pâna la Horeb (via Sarepta), sa mai slabeasca putin, ca prea devenise sedentar la pârâul Cherit. Nu pledez pentru un singur fel de mancare, dar daca nu sunt sigur pe felul 2 si 3 ca sunt nealterate, prefer sa mananc ciorba, pâna când stiu ca ceea ce bag in gura este valabil si nu ma imbolnavesc. Chiar si proorocia o accept (si chiar din gura lui Ilie sau Mica), dar cu aceleasi rezerve. Ideile preconcepute nu sunt ciorba, ci mai degraba pâinea veche si mucegaita a gabaonitilor. Multa binecuvântare de sus.
2008-03-07 - Otilia [] a scris
Ilie n-a facut „jogging, pana la Horeb (via Sarepta), sa mai slabeasca putin, ca prea devenise sedentar la paraul Cherit”. El, dupa ce a inviat pe fiul vaduvei din Sarepta, a asteptat timp de 3 ani, in implinirea vremii când Domnul a hotarât intâlnirea lui cu regele Ahab, ca sa-i omoare pe cei 450 de prooroci a lui Baal. Cred că în 3 ani de asteptare, corbii nu i-au mai adus de mâncare, iar cu singura turta mica, pe care o mâncase in Sarepta, n-ar fi rezistat atâta timp. Abea dupa ce a ucis proorocii lui Baal, parcurge un drum de 40 de zile si 40 de nopti, fara sa mai manânce nimic, rezistând doar cu o turta coapta si un ulcior de apa, capatata de la Ingerul Domnului [inainte de a porni]. Daca i-ar fi dat doar ciorba, nu mai ajungea viu la Horeb. Mincarea aceasta i-a dat putere ca sa mearga drumul prea lung pentru el (1Regi 19:6-8). Si daca „chiar si proorocia o accepti (si chiar din gura lui Ilie sau Mica), dar cu aceleasi rezerve”, stiind prea bine ca Dumnezeu se foloseste de ei ca sa vorbeasca, ce deosebire este faţă de atitudinea lui Ahab? Pâinea mucegaita a gabaoniţilor era pt. a induce in eroare, pe când ce văd eu scris in predcă, nu este de natură să înşele pe nimeni. Multa binecuvântare de sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu